Vasile Miriuță a rememorat momentele care au dus la contraperformanța echipei din sezonul trecut, atunci când clubul a fost nevoit să evolueze în play-out. După sezonul regular, „Tati” a fost îndepărtat din „Ștefan cel Mare”, fiind susținut de-a lungul perioadei la echipă doar de Ionuț Negoiță.
FCSB și Dinamo se întâlnesc, duminică, de la 21:00, în primul derby al sezonului, care va avea loc chiar din etapa a doua. Florin Bratu, înlocuitorul lui Vasile Miriuță, speră să obțină prima victorie a sa în fața rivalilor din postura de antrenor principal, care ar însemna un plus la moralul „câinilor” tineri pe care-i crește „Mitraliera”.
Iar Vasile Miriuță va fi cu ochii pe derby și susține că Dinamo rămâne echipa sa de suflet, dar la care a fost „lucrat”: „În primul rând, m-am dus la Chiajna și după o lună jumătate m-am dus la Dinamo. Nu pot spune că a fost un moment prielnic sau potrivnic. Am ajuns la un club cu care țineam de când eram copil. Îmi pare rău că nu am reușit să ajungem în play-off, pe plan sportiv. Eu nu am fost sprijinit. Doar domnul Negoiță m-a sprijinit, în rest de nimeni. Am cunoscut niște jucători, am rămas într-o relație bună”, a declarat Miriuță la ProSport LIVE.
Fostul tehnician al lui Dinamo crede că plecarea lui Paul Anton în Rusia a slăbit echipa foarte mult: „Făcând o paranteză. Dacă Paul Anton nu pleca, eu ajungeam în play-off, pentru că știam că o să-mi țină vestiarul. E un lider. Cu el, cu Penedo, cu Nedelcearu am avut o relație foarte bună. Anton e o opțiune pentru națională. Mai sunt jucători buni pe acel post. Totul depinde de Contra”, a adăugat Miriuță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER