EXCLUSIV: Agentul lui Cruz a rămas uimit când a auzit decizia lui Becali.** Patronul Stelei, criticat dur după ce a renunțat la fundașul brazilian
Gigi Becali a anunțat astăzi că Rafael Cruz nu va rămâne la Steaua. Patronul grupării din Ghencea n-a fost impresionat de jocul brazilianului în amicalul cu FC Basel, deși Cruz a avut o evoluție sigură.
Citește și: Gigi Becali a renunțat la Cruz și anunță că-l vrea pe Râpă!
Contactat de ProSport, agentul jucătorului este uimiti de decizia luată de conducerea Stelei. Acesta susține că a asistat la partida cu FC Basel, iar Cruz i-a lăsat impresia că s-a integrat foarte bine într-un timp extrem de scurt.
„Domnul Gigi Becali se pare că nu se pricepe deloc la fotbal. Am asistat aseară la meciul cu Basel și am analizat obiectiv jocul lui Cruz. Părea că joacă de o viață alături de ceilalți steliști și totul după ce a zburat o zi întreagă și s-a antrenat de două ori. Eu știu că antrenorul are ultimul cuvânt, chiar și în Brazilia, la cluburile civilizate. Aștept să discutăm direct cu antrenorul și poate ne explică și nouă de ce nu i-a plăcut Cruz”, a declarat impresarul lui Rafael Cruz pentru ProSport.