Zvonko Milojkovic, impresarul lui Stojan Vranjes, unul dintre cei mai râvniți atacanți din Liga I, a fost văzut marți după amiaza în compania lui Dinu Gheorghe, într-un restaurant din București.
Cel mai probabil, cei doi au vorbit despre posibilitatea ca Vranjes să se transfere în Giulești. Milojkovic declarase ieri că două echipe mari din București îl doresc pe atacantul Pandurilor.
Una dintre ele este Steaua, informației confirmață de Gigi Becali, însă dilema a rămas în privința celei de-a doua echipe doritoare. Din câte se parea, Rapidul este și ea interesată de serviciile bosniacului, giuleștenii având unele probleme în ofensivă.
În plus, modalitate de transfer se pliază perfect pe gusturile lui George Copos. Agentul jucătorului vrea să depună memoriu la LPF pentru ca Vranjes să fie declarat liber de contract, invocând unele nereguli în contract.
„Vranjes are trei oferte clare. Una este de la FC Krasnodar, celelalte două sunt de la echipe mari din București. Probabil că a fost ultimul meci al lui Vranjes la Pandurii. Vrem să depunem memoriu să devină jucător liber de contract, deoarece există o neregulă în contractul cu Pandurii”, spunea ieri Zvonko Milojkovic pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER