EXCLUSIV AISS**: „L-am avertizat pe Ilie că va pleca în lacrimi de la Steaua, ca Hagi sau Lăcă! Niciodată nu poate fi contestat”
Ilie Dumitrescu a plecat de la Steaua acuzând faptul că
suporterii din Ghencea l-au contestat după rezultatul de egalitate
cu ultima clasată, Astra Ploiești. Tehnicianul le-a transmis și un
mesaj fanilor, spunând că nu vor reuși să-i ia clubul lui Gigi
Becali. În aceste condiții, Asociația Independentă a Suporterilor
Steliști, AISS, a reacționat prin vocea vice-președintelui Adrian
Păcurar.
„Noi nu am putea niciodată să-l contestăm pe Ilie
Dumitrescu. El este unul dintre noi și niciun membru AISS nu a
scandat ceva negativ la adresa lui Ilie Dumitrescu. În tribune au
fost mai mult „suporterii adevărați” de care vorbea la început. Noi
am discutat cu el înainte să preia echipa și l-am avertizat că o să
pățească ce s-a întâmplat acum. De-aceea am anunțat atunci că nu-l
susținem, tocmai pentru că știam că totul va fi doar o iluzie și că
până la urmă va părăsi echipa în lacrimi, așa cum au făcut-o și
Hagi sau Lăcătuș. Îi mulțumim pentru ce a făcut la Steaua
și îi dorim să se întoarcă în vremuri mai bune„, a
precizat Păcurar pentru ProSport.