EXCLUSIV | Anunț incredibil: „La Dinamo s-a furat o unitate militară. Suntem îndreptățiți să cerem palmaresul secției de fotbal!”

EXCLUSIV | Anunț incredibil:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Sportiv Dinamo, prin vocea juristului Ciprian Stoica, nu renunță la ideea dobândirii palmaresului secției de fotbal în perioada 1948-1992. Problema stadionului ține în loc această mișcare, iar în partea a doua a interviului oferit ProSport, oficialul din Ștefan cel Mare a făcut o sinteză a înstrăinării Fotbal Club Dinamo după Revoluție. Cum a fost făcută trecerea de la club departamental și cum a apărut Nicolae Badea în conducere, o rocadă catalogată dur de Ciprian Stoica: „atunci s-a furat o unitate militară!”. Cu dosarele în mână, juristul punctează toate momentele cheie de după 1989, de la Vasile Ianul și până la stema cu cei doi câini.

ProSport: Domnul Stoica, în luna aprilie, ați făcut o afirmație prin care ați dinamitat opinia publică dinamovistă. Ați spus că vă tatonează o idee prin care Clubul Sportiv să revendice palmaresul secției de fotbal din 1948 și până în 1992. Cum stați, după câteva luni, cu această idee?
Ciprian Stoica: Așa e, am făcut această referire la palmares. Este vorba de istorie și trebuie să amintim câteva perioade, vreau să mă fac înțeles.

Vă rog!
În 1992 s-a făcut primul pas ca ramura sportivă fotbal să se desprindă din Clubul Sportiv Dinamo. Era, practic, o modernizare, UEFA solicita ca echipele de fotbal să se rupă de trecutul departamental. Astfel, apare Fotbal Club Dinamo București, Unitate Militară în subordinea Ministerului de Interne, condusă cu un ofițer cu grad de colonel, Vasile Ianul.

Însă tot sub tutela ministerului a rămas, se pare că a fost o încercare mai dificilă de desprindere, MI-ul a ținut de această secție.
Da, așa e, până la un moment dat. În 1994 este înființată Asociația Fotbal Club Dinamo București, practic, secția de fotbal, clubul se transformă în Unitatea Militară Fotbal Club Dinamo București.

Actuala societate despre care se tot spune că este controlată de Nicolae Badea?
Nu. Aveți răbdare că o să vedeți cum a apărut și domnul Nicolae Badea. În continuare și Asociația Fotbal Club Dinamo se afla în subordinea Ministerului de Interne. Minister de Interne care era administratorul suprafețelor de teren unde își desfășura activitatea Clubul Sportiv și pe care i le-a dat, cu titlu de folosință gratuit, Asociației, pentru că era puiul ei. Totul bun și frumos până în anul 2000. Între timp, în cadrul asociației s-a dat posibilitatea unor…parteneriate. În sensul în care membrii Asociației puteau fi și persoane fizice sau juridice din afara MI. Așa a apărut și Nicolae Badea, așa au apărut și alții, care, probabil, veneau în calitate de sponsori, finanțatori.

Și care erau membrii Asociației, care erau persoanele cu drept de vot?
Cu drept de vot în asociație au fost numiți șefii departamentelor de armă. Șeful Poliției, șeful Jandarmeriei, șeful Inspectoratului Pompierilor, grănicerii, Academia de Poliție (etc). Ei aveau drept de vot în cadrul Adunărilor Generale.

Și așa au mers lucrurile până în anul 2000?
Da. În anul 2000 apar mai multe modificări legislative. În primul rând este emisă Ordonanța 26 privind asociațiile și fundațiile. Apoi Legea Sportului 69/2000, practic de aici s-a desprins toată treaba. Legea 69/2000 solicita cluburilor sportive să se înscrie cu CIS (Certificat de Înregistraree Sportivă). Atunci, Asociația Fotbal Club Dinamo, pentru a putea să meargă mai departe, avea nevoie de CIS. Dar a fost un moment foarte bun pentru cei care erau interesați, outsiderii, oamenii de pe margine care erau foarte vigilenți și își doreau să ajungă la butoane. Și se face o modificare de statut, astfel că se înființează Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București, care-i transferă pe cei cu drept de vot enumerați mai sus în membri fondatori, dar, atenție, făr drept de vot! Sunt numite alte persoane cu drept de vot, care supun dezbaterii și aprobă numirea ca președinte al Consiliului Director a lui Nicolae Badea. Și așa preia Nicolae Badea Acociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București.

Este ceva ilegal în aceste mișcări?
Problema este că nimeni din Minsiterul de Interne nu a reacționat la momentul respectiv, deși, conform statului inițial din 1994, Asociația a funcționat la Ministerul de Interne, nimeni nu a întrebat cum este posibil, nu s-a supus dezbaterii Ministerului de Interne o aprobare a vreunui ministru.

Mă scuzați, însă îmi sună a deja-vu, parcă am mai văzut acest lucru la un alt minister, tot de arme.
Ok. Noi am spus, după ce am confruntat toate documentele care sunt la mine în fișier și pe care le-am obținut în decursul timpului, că s-a furat o unitate militară. Deci acea unitate militară tranformată din FC în asociație, practic a dispărut în anul 2000, mpment în care a apărut și sigla cu câinii.

Revin la prima întrebare. Asta vă certifică să solicitați palmaresul?
În concluzie, din 1948, când a apărut echipa de fotbal Dinamo, până în anul 1994, când s-a înființat asociația de fotbal, ea a existat în subordinea Ministerului de Interne, Clubul Sportiv Dinamo București. Din 1994, până în 2000, asociația a existat tot în cadrul Ministerului de Interne și și-a continuat, oarecum, activitatea. Suntem îndreptățiți să solicităm, dacă am avea în intenție, palmaresul în această perioadă.

Și cum stați cu intenția domnule Stoica?
Personal, ca jurist al clubului, nu urmăresc neapărat să creez un palmares al fotbalului, pentru că noi, în momentul de față, nu avem o astfel de secție. Mă interesează palmaresul clubului pentru brandul clubului, din brandul clubului face parte și palmaresul clubului, suntem îndreptățiți. În muzeu avem cupe, trofee, ghetele legendelor, cum putem spune că palmaresul nu face parte din istoria clubului și, în momentul în care vom demara serios procedurile, care sunt destul de meticuloase, trebuie punctat totul foarte atent.

Nu mi-ați răspuns domnule Stoica, cât de avansată este această idee?
Am rămas la același nivel pentru că noi nu am reușit să rezolvăm problemele care ard, problema stadionului de exemplu, după ce o să rezolvăm, mai vedem.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×