Helmuth Duckadam, fost mare portar și actualul președinte de imagine la FCSB-ului, l-a lăudat pe Jesus Fernandez (30 de ani), goalkeeper ce a debutat la CFR, campioana Ligii 1 Betano, în meciul cu Gaz Metan, 0-0.
„Jesus Fernandez a făcut un meci senzațional. E un portar cu reflexe foarte bune. Are stăpânire de sine, se vede că a trecut pe la echipe mari. Cred că CFR a făcut o afacere foarte bună și cu siguranță lui Arlauskis îi va mai fi greu să mai joace titular în fața acestui portar”, a spus Duckadam la ProSport LIVE.
Pe lângă Fernandez, CFR l-a transferat și Julio Baptista, fost star al celor de la Real Madrid, dar care nu mai jucase într-un meci oficial de doi ani. Brazilianul a jucat în premieră acum, cu Gaz Metan, fiind introdus în ultimele 20 de minute ale meciului. „Am fost surprins de aducerea acestui jucător care nu a mai evoluat de mai bine de un an și jumătate. Mă așteptam la CFR după ce i-a adus pe Ioniță și pe ceilalți tineri să mearga pe trendul acesta. Faptul că au adus un jucător de 36 sau 37 ani, cât are, m-a surprins. Cred ca a fost adus de imagine, dar nu știu câtă imagine mai poate face în momentul de față”, a mai spus oficialul FCSB-ului, care a comentat și despre partida dintre CFR și Dudelange, decisivă pentru calificarea în grupele Europa League.
„După meciul tur cred că am pierdut câteva puncte la coeficient. Toată lumea spera ca CFR să obțină două victorii din acestă dublă, asta e cea mai mare pierdere. Va fi greu să întoarcă acest rezultat, dar CFR-ul are forța necesară să întoarcă acest rezultat”, a încheiat Duckadam.
CFR a fost învinsă, în deplasare, 2-0, de Dudelange, echipă din Luxemburg, în prima manșă a play-off-ului Europa League. Returul va avea loc joi la Cluj-Napoca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER