EXCLUSIV | ASA vrea al cincilea antrenor, în actualul sezon, însă pune pretenții. Cine e alesul și ce trebuie să se întâmple pentru a prelua banca tehnică

  • Adrian Falub a fost singurul antrenor contactat de cei care se ocupă de ASA, după plecarea lui Chirilă.
  • Acesta așteaptă meciul cu ACS Poli Timișoara pentru a da un răspuns la solicitarea ardelenilor, în cazul unei înfrângeri șansele pentru salvarea de la retrogradare fiind aproape de zero.

ASA Târgu Mureș caută al cincilea antrenor pentru acest sezon, după ce l-a demis pe Ionuț Chirilă. Mureșenii au stabilit un nou record în materie de antrenori avuți pe bancă într-un singur sezon. Au început cu Dario Bonetti, a continuat Dan Alexa, apoi au venit Ilie Stan și Ionuț Chirilă. Pentru al cincilea trening cu A1, mureșenii l-au contactat pe Adrian Falub. Acesta a rămas în relații apropiate cu cei care conduc frâiele echipei mureșene și, în special, cu Claudiu Maior. Falub a mai antrenat echipa din Târgu Mureș în 2010 și în 2015, iar acum a fost singurul tehnician contactat de ASA. Răspunsul lui Falub n-a fost exact cum se așteptau șefii echipei de pe ultimul loc în Liga I. Tehnicianul a amânat o decizie fermă și a spus că va da un răspuns abia după jocul cu Poli Timișoara. Partida este extrem de importantă ASA. Ardelenii sunt la 6 puncte de locul de baraj, în acest moment și doar o victorie îi păstrează cu șanse reale pentru evitarea retrogradării. Este de așteptat ca în cazul unui eșec Adrian Falub să spun pas propunerii de la Târgu Mureș.

Echipa va fi condusă de secundul Lucian Popa, dar indiferent de răspunsul lui Falub, ASA nu poate să-l păstreze pe Popa, având nevoie de un antrenor cu licență PRO pentru restul partidelor de campionat.

Publicat: 13 04. 2017, 21:31
Actualizat: 13 04. 2017, 21:32