Denis Alibec (28 de ani) nu va mai pleca de la Astra în această vară, lucru confirmat de președintele Astrei, Dani Coman, pentru ProSport. De la începutul verii au existat zvonuri conform cărora Alibec va face pasul spre Turcia, însă oficialul giurgiuvenilor a spus că nu a existat nicio ofertă concretă venită pe adresa clubului.
Dani Coman spune că niciun club nu s-a interesat în mod real de Denis Alibec: „Alibec nu pleacă nicăieri. Au fost numai zvonuri în jurul său, nimic concret. În această vară nu a venit nicio ofertă oficială pe adresa clubului”, a spus Dani Coman, pentru ProSport.
Marius Șumudică a preluat în această vară echipa Gazișehir Gaziantep, nou-promovată în prima ligă a Turciei. După ce a preluat echipa, antrenorul român a recunoscut că și-ar dori să lucreze din nou cu Junior Morais și Denis Alibec. Fundaș lateral a fost cedat de FCSB în Turcia, însă în cazul lui Alibec nu s-a concretizat niciun transfer. Șumudică a spus recent că e foarte greu ca atacantul să ajungă sub comanda sa, în Turcia, iar Dani Coman a închis acest subiect.
Denis Alibec a marcat șapte goluri și a livrat nouă pase de gol în 30 de meciuri jucate la Astra în sezonul trecut. În acest moment, atacantul e cotat la 800.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com, după ce în punctul maxim al carierei sale a valorat trei milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER