EXCLUSIV | Astra, pe un butoi cu pulbere! Un oficial din Liga 1 știa cum pot fi evitate dezastrele financiare, dar nimeni nu l-a ascultat: „Sunt anomalii care se întâmplă doar în țările bananiere”
Viitorul a câștigat, 3-0, meciul cu Astra din etapa a noua a play-off-ului Ligii 1 Betano, iar trupa din Giurgiu trece printr-o gravă situație financiară. Jucătorii sunt neplătiți de aproape cinci luni, iar președintele Dani Coman și-a dat demisia, în semn de protest. Dar, Cristian Bivolaru, oficialul celor de la Viitorul, a explicat la ProSport LIVE cum putea fi evitată situația.
„Nu vorbesc despre un club, ci despre principii…Vorbesc, dar parcă o fac în deșert. Am cerut la Adunările Generale ale Ligii Profesioniste de Fotbal ca să fie un sistem prin care bugetele cluburilor să fie publice”, a spus Cristian Bivolaru la ProSport LIVE.
Președintele Viitorului a detaliat: „Nu s-a întâmplat asta nici până acum. Am vrut ca o parte din drepturile TV să le oprească LPF pentru ca jucătorii să fie plătiți la timp, să fie ca o garanție…apoi mai e și sindicatul jucătorilor…Sunt anomalii ca-n țările bananiere, nimeni nu face nimic. Ce se întâmplă la Astra nu mă mai miră și nu am nicio compătimire. Nu s -a votat din ce am spus eu fiindcă oamenii nu sunt interesați ca în fotbalul românesc să existe transparență. Cum o echipă aduce 30 de jucători după perioada de transferări? Cum o nou promovată joacă împotriva noastră cu zece jucători străini? Alte anomalii”.
„Nu e vina lui Ioan Niculae (n.red. – patronul Astrei), e a celor care tolerează atitudinea pe care acesta o afișează de ani de zile. Dar e problema lor. Conducătorii fotbalului românesc trebuie să pună la punct asta, și LPF și FRF. Le-am spus să trecem la treabă, că anii electorali abia au trecut și într-o parte și-n alta” – Cristian Bivolaru