EXCLUSIV** Atacantul pentru care managerul trebuie să răspundă cu capul! Gigi Becali poate repeta ‘rețeta’ Thereau cu un ‘tanc’ din Belgia

Roș-albaștrii caută în această perioadă să-și asigure semnătura unui vârf din străinătate. Tom de Sutter, de la Anderlecht, e atacantul care îi solicită 400.000 euro pe an salariu lui Gigi Becali

Gigi Becali a spus că unul dintre manageri va răspunde pentru acest transfer

Belgianului de 27 de ani îi expiră contractul cu Anderlecht în luna iunie

Steaua combină perfect, ajunge destul de repede în fața porții, își surprinde de multe ori adversarul, însă nu reușește să trimită balonul în poartă decât prin ajutorul lui Rusescu. Cum Rocha și Mihai Costea nu au dat randamentul scontat, iar Nikolic a fost accidentat, steliștii caută soluții pentru plombarea postului de atacant. Chiar dacă venirea lui Alibec este aproape sigură, ProSport aticipând mutarea încă din 4 noiembrie, în cursă au intrat și alte nume, printre care și Tom de Sutter.

„Mi-a zis managerul că răspunde cu capul, a găsit un atacant mai bun ca Bokila. Problema e că nu-l cunosc. Vine gratis, dar cere 400.000 de euro salariu. Nu mai vreau să cumpăr jucători pe care să nu-i știu. O să vedem, poate o să-l urmăresc și-l iau până la urmă”, spunea Gigi Becali în urmă cu două zile. După ce rețeta Thereau a dat succes, atacantul francez venind la Steaua tot din Belgia, acum steliștii speră să dea lovitura prin achiziționarea lui Tom de Sutter. Vârful de 27 de ani se află în curtea lui Anderlecht din 2009, când pentru serviciile lui s-au achitat către Cercle Brugge nu mai puțin de 3,1 milioane de euro.

„Aș accepta o nouă provocare”

Fotbalistului i s-a oferit un contract de aproximativ 350.000 de euro, iar în cele patru sezoane a reușit să marcheze de 36 de ori. Un adevărat marcator, numit „tanc” în presa din Belgia. Singura accidentare pe care atacantul a suferit-o a fost o ruptură de ligamente în 2008, când a stat departe de gazon aproximativ șapte luni. În acest moment, belgianul pune umărul pentru Anderlecht la câștigarea titlului cu numărul 32 în Belgia. Imediat ce play-off-ul se va încheia, fotbalistul va rămâne liber de contract. Site-ul Dhnet.be a avut în urmă cu o lună numai cuvinte de laudă la adresa internaționalului: „Are un psihic bun, foarte bine educat, ajută foarte mult echipa și e un jucător pe care Anderlecht nu își permite să-l piardă”, a notat siteul Dhnet.bet. Însă și jucătorul a replicat:

„Aș accepta o nouă provocare!”

Ebagua, variantă de rezervă

În cazul în care achiziționarea lui Tom de Sutter va eșua, conducerea roș-albastră mai are în vizor un alt fotbalist. Osarimen Ebagua evoluează în Serie B, la Varese, formație cu care se luptă la promovare în prima ligă italiană. Însă jucătorul de 26 de ani a reușit să marcheze 16 goluri în acest sezon și este foarte dificil ca un transfer în România să se perfecteze. Steliștii doresc un împrumut pe un sezon cu drept de cumpărare în cazul în care nigerianul va confirma. „Și Ebagua e greu de adus pentru că are două oferte clare din Italia, din prima ligă, însă formații mai mici. Singurul avantaj e că va juca în Champions League cu Steaua”, au mai dezvăluit aceleași surse.

12 goluri a marcat Tom de Sutter pentru Anderlecht, în acest sezon, în competiția internă

179 de meciuri a bifat atacantul în campionatul din Belgia, din 2006, evoluând la Cercle Brugge și Anderlecht

14 Selecții a adunat Tom de Sutter pentru echipa națională a Belgiei

Tom de Sutter mai are și alte trei oferte, în afară de cea venită de la București. O echipă din Spania, una din Olanda și alta din Rusia sunt pe urmele atacantul care a strâns 16 prezențe în echipa națională a Belgiei

Publicat: 01 05. 2013, 09:05
Actualizat: 01 05. 2013, 09:06