Apele tulburi de la Dinamo sunt agitate și mai mult chiar de jucătorii echipei. Echipa se zbate în zona play-out-ului momentan, situație izbitoare cu cea din sezonul trecut, iar singurul obiectiv viabil pare a fi câștigarea Cupei României. Azi, Dinamo întâlnește Aerostar Bacău pe stadionul din Piatra Neamț, în 16-imile competiției, prilej cu care, departe fiind de București, Steliano Filip, alături de alți doi colegi, s-a învăluit în aburi bahici.
Într-o partidă în care Vasile Miriuță își va odihni titularii și se va baza pe rezerve, câteva dintre „vârfurile de lance” ale echipei au petrecut. ProSport a stat de vorbă cu o sursă bine informată despre tot ce s-a întâmplat la Central Plaza Hotel, acolo unde e cazată echipa Dinamo.
ProSport a luat legătura cu Poliția Municipiului Piatra Neamț și cu managerul Central Plaza Hotel, dar ambele părți au răspuns: „Nici nu putem confirma, nici nu putem infirma”, în timp ce antrenorul dinamovist, Vasile Miriuță, a declarat că evenimentul nu a ajuns la urechile sale.
Nu a fost singur
Sursa ProSport a povestit cum în această dimineață, în jurul orei 05:00, un client al hotelului a sunat la poliție din cauza zgomotului care se auzea într-o cameră alăturată: „Polițiștii au avut intervenție la hotel. Doar au deschis ușa și s-a afișat Steliano Filip, care abia se ținea pe picioare, dar mai erau doi jucători. Agentul le-ar fi zis >. După… s-au calmat. Există fișă de intervenție. Clientul a sunat la recepție întâi și după a sunat la poliție când a văzut că nu se liniștesc. Filip era amețit, abia se ținea pe picioare. Poliția doar i-a liniștit. Nu s-a făcut proces verbal, s-a completat doar fișa de intervenție, nu știu mai mult”.
Băiat cu înclinații vechi spre petreceri, internaționalul de la Dinamo are un istoric consistent pe terenul chefurilor.
În continuarea mărturiei, sursa ProSport a detaliat ce a completat agentul în fișa de intervenție: „În registrul poliției e scrisă ora apelului, numele reclamantului și ce a declarat reclamantul: >. Polițistul a mers doar să aplaneze. La ora 05:00 a fost lansat apelul și s-a intervenit rapid, în două, trei minute”.
Managerul hotelului: „Nu putem nici să confirmăm, nici să infirmăm…”
Contactat telefonic, antrenorul lui Dinamo, Vasile Miriuță, a comentat pe baza acestui subiect: „Nu știu, chiar acum aud pentru prima dată aceste lucruri. Ce a făcut? Nu știu… Steliano Filip e în lot și e și căpitanul echipei. Îți dai seama că nu pot eu să-i controlez la ora aia (n.r. 05:00)”.
Managerul Central Plaza Hotel a fost contactat, dar acesta nu a oferit un răspuns concret în privința evenimentului care s-ar fi petrecut în incinta clădirii, cu mai puțin de 24 de ore înainte de meci: „Politica hotelului „Central Plaza” nu ne permite să discutăm acest gen de informații. Prin urmare, nu putem nici să confirmăm, nici să infirmăm…”. Steliano Filip e principalul om de export pe care Ionuț Negoiță speră să ia bani cât mai repede.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER