EXCLUSIV | Becali, „înțepat” de un fost antrenor de la FCSB: „Se vede cât fotbal cunoaște!”

FCSB nu a mai câștigat campionatul de 4 ani. Deși Gigi Becali este încrezător în faptul că echipa sa se va impune fără probleme în acest an, Dorinel Munteanu îl contrazice. Face trimitere la precedentele sezoane, precinzând că latifundiarul nu se pricepe la fotbal.

Becali consideră că investițiile din vară îi vor aduce, în sfârșit, mult râvnitul trofeu. Este atât de convins că acesta va fi sezonu FCSB-ului încât a declarat că și un cal poate lua titlul dacă îl pune antrenor. Becali este readus cu picioarele pe pământ de Dorinel Munteanu, fostul jucător al roș-albaștrilor pe care l-a umilit în 2008, când l-a dat afară după ce nu i-a ascultat unele dintre ordine.

„El câștigă, dar din păcate în ultimii 4 ani nu a luat nimic. Se vede cât fotbal cunoaște domnul (n.r. Becali) care a spus asta„, a declarat Dorinel Munteanu la ProSport Live.

FCSB se situează pe locul secund în clasamentul Ligii 1 Betano. A terminat turul la două puncte de liderul CFR, echipa cu care e așteptată să dea bătălia pentru titlul de campioană.


 „La mine, Dumnezeu mă ajută dacă merit. Și dacă un pun cal antrenor câștig campionatul dacă vrea Dumnezeu, că îmi dă după inima mea. Dacă pierd campionatul, e din cauza păcatelor mele. Pentru unii e de neînțeles, dar așa e trăirea mea„, spunea Becali în urmă cu câteva zile la Pro X.

Publicat: 30 10. 2018, 10:47
Actualizat: 30 10. 2018, 10:48