EXCLUSIV | „Câinii”, model de urmat pentru un alt club de tradiție din România! „De asta e Dinamo unde e, nu neapărat pentru că are cel mai bun lot!”
U Cluj a promovat în liga a treia după ce practic a luat-o de la zero, iar Adrian Falub este încântat de proiectul ardelenilor. Fost antrenor al „Șepcilor Roșii”, în două rânduri, Falub este încântat de faptul că noul proiect de la Cluj se axează pe fostele glorii ale clubului și îi dă exemplu pe cei de la Dinamo.
În conducerea clubului dinamovist se regăsesc foști jucători importanți din „Ștefan cel Mare”, motiv pentru care și suporterii au rămas alături de echipă indiferent de rezultate.
„Mă bucur că ‘U’ s-a întors la origini. Încearcă să-și recapete identitatea cu jucători care au crescut acolo. U Cluj rămăsese în ultimul timp fără niciun jucător crescut de club. Asta însemna U Cluj, spiritul, era echipa orașului. Avem exemplul lui Dinamo unde toată organigrama clubului este formată din foști jucători. De asta este Dinamo unde este, nu neapărat că are cel mai bun lot. De asta are și cea mai frumoasă galerie, cei mai mulți ultrași”, a declarat Adrian Falub la ProSport LIVE.