Jugurtha Hamroun a fost exclus din lot de Reghecampf după ce a lipsit de la antrenamentul tactic pentru partida cu Sparta Praga, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor și nu va fi folosit în partida programată marți seară, de la 21:00.
Hamroun a invocat probleme personale și le-a cerut oficialilor vicecampioanei o zi liberă, duminică, pentru a le putea rezolva, însă a fost refuzat, în condițiile în care au rămas mai puțin de trei zile până la meciul din Cehia. Chiar dacă a fost amenințat că va primi amenda maximă prevăzută de Regulamentul de Ordine Interioară, algerianul a plecat oricum din țară și nu s-a prezentat la antrenament, iar acum va fi nevoit să suporte consecințele.
Din informațiile ProSport, în acest sezon, amenda prevăzută în Regulamentul Intern al Stelei pentru absența nemotivată de la un antrenament este de 5000 de euro, adică aproximativ 50% din salariul lunar al lui Hamroun la Steaua. Totuși, amenda maximă prevăzută de regulament este de 10.000 de euro, aplicabilă jucătorilor care se prezintă la antrenamente în stare de ebrietate.
Își forțează de fapt transferul?
Greu de explicat la prima vedere, gestul lui Hamroun pare să aibă de fapt în spate dorința mijlocașului de a părăsi Steaua chiar în această vară. Sezonul bun avut în Liga 1 l-a adus pe algerian în atenția unor formații din zona arabă, iar acesta ar vrea să profite de moment pentru a prinde un contract important. La Steaua, Hamroun are un salariu de aproximativ 120.000 de euro pe sezon, iar în Orient ar avea parte de o înțelegere mult superioară.
La începutul anului, Gigi Becali a anunțat că îi va dubla salariul lui Hamroun, însă o seria slabă de rezultate din primăvară l-a determinat pe patronul vicecampioanei să renunțe la idee.
Le-a spus că merge la Paris și s-a fotografiat în Zurich
Dincolo de faptul că a plecat de la echipă cu scurt timp înainte de meciul cu Sparta Praga, Hamroun i-a supărat pe șefii Stelei și pentru că aceștia s-au simțit mințiți, notează Digi Sport.
Mijlocașul s-a învoit inițial pentru „a-și rezolva probleme personale” la Paris, însă, conform sursei citate, tatăl fotbalistului a publicat sâmbătă seară o imagine surprinsă în Elveția, la Zurich, în care apare alături de jucătorul Stelei.
37 de meciuri a strâns Hamroun în tricoul Stelei, în toate competițiile 10 goluri și 6 pase decisive a reușit algerianul în primul sezon la Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER