EXCLUSIV | Ce s-ar fi întâmplat dacă meciul Craiova – Honved ar fi fost arbitrat de Alexandru Deaconu? „A oprit jocul înainte de a fi lovit cu bricheta”

Adrian Porumboiu, fost mare arbitru și observator al brigăzilor ce conduc meciuri internaționale, a comentat incidentele de la Craiova – Honved. Firma de pază a identificat deja, cu ajutorul camerelor de luat vederi, persoana care a aruncat obiectul ce l-a lovit pe arbitrul partidei. Centralul nord-irlandez Arnold Hunter a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o petardă a explodat în apropierea lui și un obiect, probabil o brichetă, l-a lovit în zona capului. Partida a fost întreruptă 35 de minute. Hunter și-a revenit, a fost înlocuit totuși cu rezerva Jamie Robert Robinson, iar meciul a fost dus până la bun sfârșit.

„În astfel de situații, până la urmă, UEFA și FIFA insistă ca jocul să se dispute. Întreruperea jocului ar însemna consecințe grave…Decizia nu a luat-o arbitrul, iau alții, mă rog…
Hotărârea este una bună, dar ținând cont de ceea ce recomandă FIFA și UEFA, dacă se întrerupea definitiv jocul, nu era niciun fel de eroare. Arbitrul era în imposibilitate de a putea să conducă jocul, atât fizic cât și psihic.

Observatorul de joc e cel care ține legătura permanent cu cei de la UEFA și vă dați seama că nu a fost o decizie ușoară. Aștepta hotărârea care trebuia să vină printr-un telefon. Trebuie să fie o permanentă comunicare între observatorul delegat de joc și cei de la UEFA. A durat 30 de minute, dar s-a luat decizia bună”, a declarat Adrian Porumboiu la ProSport LIVE.

Porumboiu l-a „înțepat” și pe vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu, rămas în memoria fanilor ca „Brichetă”. Era în 2008, iar centralul de atunci, Deaconu, fost fotbalist la juniorii grupării din Ghencea, a oprit derby-ul Rapid – Steaua. Lovit în cap de o brichetă aruncată de la Tribuna a II-a, arbitrul din București a pus punct jocului în minutul 73, iar Rapid a pierdut la masa verde, scor 0-3, primind totodată și mai multe penalități pe linie disciplinară și financiară. Cum ar fi fost Craiova – Honved, dacă Deaconu era la centru? Porumboiu susține: „Telefonul sunase dinainte…e o deosebire esențială. De aia a și ajuns șef la CCA. El și atunci a oprit jocul înainte de a fi lovit cu bricheta. Deci…”.

CITEȘTE ȘI Marcel Popescu, anunț după incidentele de la Craiova – Honved: „Persoana care a aruncat petarda a fost identificată”

Publicat: 02 08. 2019, 12:09
Actualizat: 02 08. 2019, 12:10