EXCLUSIV | Cei cinci tovarăși de pahar de la Dinamo o puteau păți mult mai rău! „Știți că eu sunt un om sincer”. Noi informații despre scandalul de la Piatra Neamț
Cinci dinamoviști au fost protagoniștii unui scandal la Piatra Neamț, în octombrie 2017, atunci când au petrecut cu alcool și au deranjat liniștea din hotelul în care era cazată echipa. Antrenorul de atunci al lui Dinamo, Vasile Miriuță, a explicat de ce nu au fost excluși fotbaliștii din lot, deși au „pătat” imaginea clubului.
Ionuț Nedelcearu, Alin Dudea, Valentin Costache, Steliano Filip și Sergiu Hanca sunt fotbaliștii care au petrecut la Piatra Neamț, cu nici 24 de ore înainte de meciul din Cupa României, cu Aerostar Bacău.
Momentan liber de contract, Vasile Miriuță a intrat pe radarul lui CFR Cluj pentru postul de antrenor, lăsat vacant de Dan Petrescu. Tehnicianul a explicat de ce au fost iertați cei cinci jucători: „Știți că eu sunt un om sincer și spun exact cum au stat lucrurile. Dacă aveam un lot… dar eu, dacă renunțam la cei cinci jucători, cu cine mai jucam atunci? Când ai un lot și conducerea în spatele tău, ca la CFR, atunci îți poți permite anumite lucruri. Dar când ai un lot de 15 jucători și dădeam afară cinci, atunci cu cine mai jucam? Rămânem cu 10 jucători. Jucam eu și cu Francisc Dican”, a declarat fostul tehnician al dinamoviștilor, la ProSport LIVE.