EXCLUSIV | CFR a mai primit o ofertă pentru George Țucudean! De unde vine interesul + motivul pentru care patronul Neluțu Varga se gândește să-l vândă
George Țucudean continuă să atragă atenția prin evoluțiile foarte bune pe care le are pentru CFR Cluj și echipa națională a României, iar ProSport a aflat că pentru vârful de 27 de ani a venit o ofertă scrisă din Turcia, în valoare de 800.000 de euro.
Golgheter al Ligii 1, Țucudean impresionează meci de meci, se lipește la gol, iar șefii celor de la CFR Cluj sunt conștienți că se află în apogeul carierei, motiv pentru care se gândesc să obțină o sumă interesantă în schimbul său și să-l lase să-și încerce norocul într-un campionat din străinătate. După ce a refuzat o propunere de trei milioane de euro, din China, pe masa campioanei a mai ajuns o ofertă, de data aceasta mult mai mică. Totuși, Neluțu Varga nu exclude din start varianta vânzării.
De ce? Atacantul nu știe încă dacă va continua la CFR, clujenii au o ofertă din Turcia de 800.000 de euro, dar nu vor să se despartă de el pentru mai puțin de 2 milioane de euro. În cazul în care va sosi o ofertă satisfăcătoare, Țucudean ar putea fi cedat, pentru că finanțatorul Nelu Varga le-a transmis oficialilor clubului că nu mai dorește să investească din buzunarul propriu, în acest sezon. „Nu știu ce șanse sunt să plece Țucudean. Am auzit că are ofertă, nu știu dacă este adevărat. Vedem în viitor dacă va pleca sau nu”, a spus Conceicao, într-o conferință de presă pe care a susținut-o marți, la reunirea lotului.
Cu 13 goluri și o pasă decisivă în 21 de meciuri, Țucudean e golgheterul Ligii 1, la egalitate cu Alexandru Mitriță.