EXCLUSIV | Cine va difuza dubla dintre Viitorul și Gent, din turul 2 al Europa League

FC Viitorul va debuta în Europa League contra lui Gent, iar cele două jocuri ar urma să fie transmise în direct de Televizunea Română. Din informațiile ProSport, TVR1 și TVR HD vor fi singurele posturi care vor difuza dubla dintre Viitorul și Gent. Meciul tur va avea loc în Belgia, de la ora 21:30, iar returul la Ovidiu, de la ora 18:00.

Cum a ajuns Viitorul să joace contra lui Gent

Cu o săptămână înaintea turului secund din Europa League, UEFA a anunțat oficial că Viitorul va juca împotriva lui KAA Gent. Formația KV Mechelen a fost exclusă din cupele europene, astfel că Antwerp, adversara inițială, a urcat în turul al treilea, iar Gent a intrat în turul secund.

Mechelen a fost exclusă la inițiativa Tribunalului Belgian de Arbitraj Sportiv (CBAS), din cauza unui meci suspectat de blat. Pe 11 martie 2018, Mechelen s-a duelat cu Waasland-Beveren, iar conform surselor din Belgia, jocul a fost unul aranjat. Mechelen a câștigat Cupa Belgiei și de aceea putea juca în preliminariile Europa League. Belgienii au informat însă UEFA cu privire la decizia internă pe care au luat-o, iar forul continental a decis că Mechelen nu poate participa în cupele europene. Așadar, Viitorul se va duela cu Gent, Antwerp va intra direct în turul trei preliminar din Europa League, iar Standard Liege va intra direct în grupe. Decizia este definitivă.

 

Publicat: 20 07. 2019, 13:19
Actualizat: 20 07. 2019, 15:20