Pus pe liber de Viitorul după ce s-a aflat că a pariat pe propria echipă, atacantul Mihai Voduț ar putea ajunge la Poli Iași în această iarnă. Oficialii clubului din Copou așteaptă verdictul Federației Române de Fotbal în cazul lui Voduț și sunt dispuși să-i facă o ofertă jucătorului de 24 de ani, în cazul în care va fi declarat nevinovat.
„Ce pot să spun despre Mihai Voduț este că am încredere în calitățile lui de fotbalist. Eu sper să nu fie suspendat, nu neapărat pentru că l-aș vrea eu la Iași, ci pentru viitorul lui în carieră. Dacă va fi declarat nevinovat la Comisie, îl aștept la Iași. Eu am încredere în fotbalistul Voduț. Cât privește viața sa extrasportivă, el și-o coordonează așa cum crede el”, a declarat Flavius Stoican, care l-a debutat în Liga a 2-a pe Mihai Voduț în perioada în care antrena la Târgoviște, la Chindia.
Președintele executiv Adrian Ambrosie a confirmat interesul pentru Mihai Voduț. „Așteptăm decizia FRF în cazul său, iar dacă îl vor declara nevinovat, vom discuta cu jucătorul”, a punctat Ambrosie.
Altfel, Iașiul ar putea obține semnătura unui atacant spaniol în aceste zile. Atacantul este sub contract cu o echipă din Grecia, iar dacă își va rezilia contractul, va ajunge în Copou pentru a semna contractul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER