EXCLUSIV – Come-back la Dinamo! „Câinii” negociază cu Ștefan Bărboianu
Dinamo este aproape de a realiza primul transfer al iernii. Șefii din „Ștefan cel Mare” și antrenorul Flavius Stoican insistă pentru semnătura unui jucător important, care să ocupe un post cu probleme în „Groapă”, cel de fundaș dreapta.
„Câinii” negociază cu Ștefan Bărboianu și sunt aproape să-l convingă pe acesta să se întoarcă printre dinamoviști. Fostul oltean a mai jucat pentru trupa lui Negoiță în primăvara anului 2011, atunci când a intrat în „haită” alături de Valerică Găman.
Ulterior, la finalul respectivului sezon, ambii jucători s-au mutat la Astra, din cauză că Dinamo nu le putea suporta salariile.
Fundașul dreapta și-a reziliat contractul cu giurgiuvenii la începutul acestei luni, din cauză că nu se mai înțelegea cu conducerea clubului și că nu putea să-i ia fața lui Alexandru Mățel. Roș-albii îl pot aduce pe Bărboianu din postura de jucător liber de contract mai ales că Fai nu va mai putea juca până în vara lui 2014, iar astfel, Laurențiu Rus rămâne singura soluție pentru postul de fundaș dreapta.
Ștefan Bărboianu este jucătorul care a marcat un autogol în finala Cupei României din 2011, câștigată de Steaua în fața lui Dinamo cu 2-1.
9 meciuri a jucat Bărboianu pentru Dinamo în Liga I în primăvara lui 2011, fără să marcheze vreun gol