Jucătorii clujeni au parte de o veste bună înainte de meciul extrem de important cu Rennes. Primele așteptate pentru calificarea în grupele Europa League, dar și pentru victoriile cu Lazio și Rennes le vor intra în conturi până săptămâna viitoare. “Și ei așteaptă, și eu aștept. Când muncești, trebuie să și primești”, a fost avertismentul lui Dan Petrescu, legat de întârzierile conducerii. Doar că oficialii așteaptă și ei ca UEFA să vireze banii câștigați de CFR până acum și sunt șanse mari ca aceștia să vină chiar în ziua meciului cu Rennes. “UEFA a comunicat că va trimite banii până pe 8 noiembrie”, spun surse din cadrul conducerii CFR.
Este vorba de suma cuvenită campioanei României pentru calificarea în grupe, 2,9 milioane de euro, dar și cei 1.140.000 de euro, cât trebuie să primească clubul clujean pentru victoriile cu Lazio și Rennes. Pe lângă acești bani, CFR a mai încasat aproximativ 1 milion de euro pentru jocurile din tururile preliminare ale Champions League și va primi și banii din market pool, după terminarea grupei.
Din acești bani se vor achita sumele restante către jucători, pentru performanțele din Europa League. Un jucător care a bifat mai toate minutele în această campanie europeană are de primit 35.000 de euro. Această sumă reprezintă bonusul pentru calificarea în grupele Europa League (25.000 de euro) și câte 5.000 de euro pentru victoriile cu Rennes și Lazio.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER