EXCLUSIV | Contre dure între Budescu și Dică: „Ieși de pe teren!”. Răspunsul fotbalistului: „Ies, dar îl sun pe nea Gigi!”

Situația de la FCSB a scăpat complet de sub controlul antrenorului. Lotul pe care Gigi Becali l-a alcătuit în această vară are în componență fotbaliști-problemă, așa cum ProSport a exemplificat ieri. Vestiarul echipei s-a spart în bisericuțe, iar intervențiile dure ale finanțatorului la adresa unor fotbaliști au făcut ca orgoliile să genereze conflicte dure. Dacă unii dintre jucători pur și simplu nu mai reacționează la ordinele antrenorului, alții se comportă ca și cum Nicolae Dică nu ar exista.

Un astfel de exemplu a avut loc săptămânile trecute la un antrenament desfășurat de FCSB la baza din Berceni. Antrenorul a fost nemulțumit de lipsa de implicare a lui Budescu din timpul antrenamentului și a oprit ședința de pregătire. Martorii susțin că Dică l-a contrat dur pe fotbalist: „I-a zis că dacă are de gând să alerge în bătaie de joc, mai bine se duce la vestiare”. Spre surprinderea fotbaliștilor FCSB, Budescu a luat de bună „recomandarea” lui Dică, și-a luat o bluză de pe marginea terenului și s-a dus direct la dușuri. „Budescu a plecat, dar a aruncat un

Mihai Stoica s-a opus transferului tocmai din acest motiv

Nu este singura ieșire a lui Constantin Budescu în scurta perioadă petrecută la FCSB. Nicolae Dică s-a enervat în repetate rânduri pentru că antrenamentele încep cu Budescu lipsind, întârziat în vestiare, sau mai rău, cu mijlocașul plimbându-se cu mașinuța medicală pe aleile bazei din Berceni în timp ce fotbaliștii lui dau ture de teren la încălzire. Singurul om din staff cu care Nicolae Dică poate discuta este Mihai Stoica, însă nici directorul sportiv nu are puterea să schimbe situația. Totuși, Stoica a fost cel care și-a făcut curaj și i-a povestit lui Becali multe dintre abaterile lui Budescu, aducându-i aminte finanțatorului că comportamentul fotbalistului a fost motivul pentru care Stoica s-a opus transferului pe care Gigi Becali l-a urmărit în toți acești ani. 

 
Publicat: 13 09. 2017, 07:03
Actualizat: 13 09. 2017, 07:04