EXCLUSIV | Craiova, la un pas să-l piardă pe Nicușor Bancu. O campioană din Europa l-a ofertat pe căpitanul oltenilor

Nicușor Bancu (26 de ani) a impresionat în ultimele sezoane la Craiova, iar echipe cu nume importante din Europa au început să se intereseze de serviciile sale. Printre ele s-a numărat și Slavia Praga, după cum a declarat Alexandru Băluță (25 de ani) într-un interviu pentru ProSport. Antrenorul l-a întrebat de Bancu, dar mutarea nu s-a mai făcut în cele din urmă.

Discuția a fost purtată imediat după transferul lui Băluță (iulie 2018), însă cehii au transferat un alt fundaș pe partea stângă, pentru 1.5 milioane de euro. Deși investiția a fost una mare, fotbalistul nu joacă pentru că în zona respectivă titular este Jan Boril. „Da, m-a întrebat antrenorul, dar anul trecut când am ajuns eu aici. E greu dacă vine aici. Slavia a cumpărat un fundaș stânga ceh cu 1.5 milioane de euro și nu joacă, pentru că celălalt fotbalist de pe post e foarte bun„, a declarat Alexandru Băluță pentru ProSport, care a recunsocut că vorbește periodic cu foștii săi colegi de la Craiova. A discutat cu ei chiar și înaintea meciului cu Viitorul: „Mai vorbesc cu Bărbuț, cu Bancu, cu Briceag. Acum sunt puțin supărați că au terminat sub Viitorul, dar asta e. M-am auzit cu ei înainte de meci. Erau tensionați„.

Nicușor Bancu este jucătorul Craiovei din 2014, când s-a transferat de la FC Olt Slatina pentru 80.000 de euro. În această perioadă și-a trecut în palmares primul trofeu al carierei, Cupa României (2018), și a jucat în Europa League.

Statisticile fundașului în acest sezon: 41 de meciuri, 6 goluri și 9 pase decisvie. Transfermatkt îl cotează la 1.8 milioane de euro, cea mai bună din întrega carieră.  

Publicat: 09 06. 2019, 12:03
Actualizat: 09 06. 2019, 12:35