EXCLUSIV | Cum ar putea Gigi Becali să recupereze marca Steaua. Detalii despre cum se va apăra în instanță în fața Clubului Sportiv

EXCLUSIV | Cum ar putea Gigi Becali să recupereze marca Steaua. Detalii despre cum se va apăra în instanță în fața Clubului Sportiv
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbal Club Steaua încearcă să recupereze marca de la Clubul Sportiv al Armatei, dar nu prin negocieri, ci pe calea justiției. Oficialii campioanei României invocă, printre altele, încălcarea unui articol din Legea 84/1997, republicată în 2010, privind mărcile și indicațiile geografice.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, clubul de fotbal Steaua a cerut revizuirea deciziei dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă a hotărât la începutul lunii decembrie 2014 să anuleze marca Steaua înregistrată de Gigi Becali în 2004. Cererea de revizuire a fost depusă pe 5 februarie, iar primul termen a fost programat pentru 13 martie.

În plus, pe 6 februarie, la Tribunalul București a fost deschis un nou dosar, în care CSA și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci au calitatea de „pârâți”. Prin aceste acțiuni, conducerea Fotbal Club Steaua speră că va reintra în posesia mărcii.

Articolul pe care se bazează apărarea FCSB

Printre altele, apărarea pe care au pregătit-o avocații Stelei se referă la un articol din Legea privind mărcile și indicațiile geografice. Este vorba de articolul 47, din capitolul „Stingerea drepturilor asupra mărcii”. La punctul 3, scrie că CSA Steaua nu ar mai avea dreptul să ceară recuperarea mărcii, deoarece le-a permis celor de la Fotbal Club să o folosească timp de mai mult de 5 ani.

  • Art. 47. – (1) Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive:
  • a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1);
  • b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6;
  • c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință;
  • d) înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane;
  • e) înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicație geografică protejată, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industrială protejat ori cu privire la un drept de autor.
  • (2) Acțiunea în anulare pentru motivul prevăzut la alin. (1) lit. c) poate fi introdusă oricând în perioada de protecție a mărcii.
  • (3) Termenul în care poate fi cerută anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d) și e) este de 5 ani și curge de la data înregistrării mărcii.

Ce înseamnă asta? Gigi Becali a înregistrat marca Steaua pe 29 ianuarie 2004, dar procesul intentat de CSA pentru recuperarea ei a fost abia în 2011. Timp de 7 ani, Gigi Becali a utilizat marca Steaua fără vreo intervenție din partea Clubului Sportiv al Armatei, ceea ce, conform articolului 47, i-ar da dreptul să o utilizeze în continuare.

Următorul articol, 48, întărește cele susținute la articolul 47, punctul 3. Singurul dezavantaj, însă mic în esență, este că Fotbal Club Steaua nu s-ar putea opune ca marca să fi folosită și de Clubul Sportiv al Armatei, lucru susținut de punctul 2 al articolului 48.

  • Art. 48. – (1) Titularul unei mărci anterioare, care cu știință a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani folosirea unei mărci ulterior înregistrate, nu poate să ceară anularea și nici să se opună folosirii mărcii ulterioare pentru produsele și serviciile pentru care această marcă ulterioară a fost folosită, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii ulterioare a fost cerută cu rea-credință.
  • (2) În cazul prevăzut la alin. (1), titularul mărcii ulterior înregistrate nu se poate opune folosirii mărcii anterioare, deși aceasta din urmă nu mai poate fi invocată împotriva mărcii ulterioare.

Interesant este că Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat deciziile date în acest caz de Tribunalul București și Curtea de Apel. Anterior, pe 17 aprilie 2012, Tribunalul București respinsese cererea formulată în 2011 de Clubul Sportiv, prin care solicita anularea mărcii înregistrată de Gigi Becali în 2004. Clubul Sportiv a atacat decizia la Curtea de Apel, dar pe 20 decembrie 2013, această instanță a menținut verdictul dat de Tribunalul București.

Numele clubului de fotbal ar putea rămâne FCSB pentru cel puțin doi ani

Cel mai probabil, cererea de revizuire a deciziei date de Înalta Curte de Casație și Justiție va fi respinsă, deoarece instanța supremă și-ar anula o sentință pe care tot ea a dat-o. Însă conflictul va fi continuat la Tribunalul București, acolo unde oamenii lui Gigi Becali au depus pe 6 februarie o plângere împotriva CSA Steaua și OSIM. Prin această cerere, FC Steaua cere anularea mărcii deținută acum de Clubul Sportiv al Armatei.

Este un drum anevoios pe care FCSB l-a ales pentru recuperarea mărcii, care probabil va dura cel puțin doi ani, timp în care campioana României n-ar avea dreptul să folosească vechea siglă.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×