EXCLUSIV | Cyril Thereau, unul dintre puținii străini care și-au pus amprenta asupra Ligii 1: „Asta contează foarte mult pentru un atacant”
This browser does not support the video element.
După ce a vorbit de străini care n-au reușit să impresioneze în Liga 1 Betano, cum ar fi Andrey sau Elton, Stelian Stancu și-a adus aminte de Cyril Thereau (35 de ani), unul dintre cei mai buni jucători care au evoluat vreodată în primul eșalon.
„Era un fotbalist foarte valoros. Ținea de minge foarte bine. Asta contează foarte mult pentru un atacant, să facă legătura între mijloc și atac. Să aibă timp coechipierii să vină să-l ajute. Specula foarte bine spațiile, avea execuții. După părerea mea a fost un atacant foarte bun”, a spus Stelian Stancu, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
În prezent, Thereau evoluează pentru Fiorentina. După plecarea de la FCSB, francezul a evoluat pentru Anderlecht, Charleroi, Chievo Verona și Udinese, după care a făcut pasul spre formația „viola”. Thereau a adunat 251 de meciuri în Serie A, reușind să marcheze 66 de goluri și să paseze decisiv în 20 de rânduri. FCSB îl transferase în 2006, de la Charleroi, pentru 700.000 de euro. După un singur an, actuala vicecampioană l-a cedat la Anderlecht, pentru aproape 3 milioane de euro. În Liga 1 Betano, Thereau a marcat zece goluri în 17 partide.
„A fost foarte importantă și apreciez timpul petrecut aici. Nu a fost doar rampa care m-a ajutat să fac pasul spre Belgia, ci și etapa care m-a propulsat spre Italia. Cariera mea în fotbal a început cu adevărat abia când m-am mutat în Italia. Am cunoscut un progres vizibil și am reușit să marchez des, asta e cel mai important pentru un atacant.
Dar Steaua (n.r FCSB) a fost primul meu club în care m-am simțit fotbalist, în care am simțit că sunt apreciat și sentimentul ăla unic pe care ți-l transmit fanii – când se apropie de gard când marchezi, când te așteaptă după meci, când te opresc pe stradă să facă o poză cu tine – îți ridică nivelul de încredere și te obligă. Nu mai poți să te mulțumești cu puțin și asta te face să încerci mereu să te autodepășești. Senzația asta am trăit-o prima dată la Steaua (n.r FCSB) și asta îmi doresc să simtă toți fotbaliștii care vin la Steaua și își fixează ținte înalte în sport și în viață”, a spus Thereau, în urmă cu doi ani, într-un interviu acordat pentru ProSport.