Pentru a treia oară în ultimele luni, Dinamo se află în punctul în care schimbă antrenorul în încercarea disperată de a redeveni forța de odinioară, iar misiunea lui Mircea Rednic se anunță, cu toate că „Puriul” e încrezător și are parte de susținere, foarte complicată. Iar înainte ca fostul fundaș să se apuce serios de treabă, fanii și fostele glorii caută, încă, motivele care i-au dus pe „câini” pe loc de baraj.
Inevitabil, pe lângă scandalul Nistor-Bratu, plecarea antrenorului și demisia lui Ionel Dănciulescu, se ajunge și la vânzarea lui May Mahlangu, sud-africanul de 29 de ani pe care mulți l-au considerat punctul de echilibru al unei echipe fără experiență, presărată cu tineri. Marți dimineață, în direct la ProSport Live, Dănuț Lupu (51 de ani) a nominalizat transferul de 500.000 de euro, la Ludogoreț, drept una dintre marile greșeli ale cuplului Negoiță-David.
După ce nu a fost în stare să-i propună lui May un salariu care să-l mulțumească, conducerea lui Dinamo a decis să-l vândă și să primească doar 500.000 de euro de la Ludogoreț, într-un moment în care și Dan Nistor își forța plecarea din „Groapă”. Iar pentru Dănuț Lupu, plecarea lui Mahlangu e sinonimă cu o scădere de 30% pentru Dinamo: „Transferurile care s-au făcut în vară… prin plecarea lui Mahlngu s-a pierdut 30% din potențialul echipei. Era un jucător care-i făcea și pe ceilalți să joace bine”, a declarat fostul mare mijlocaș, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER