EXCLUSIV: Decizie fără precedent luată de jucătorii lui Dinamo!** Gestul care trădează disperarea de la echipă

Înainte de plecarea în cantonamnetul din Spania, elevii lui Țălnar au amenințat cu greva, însă șefii au promis că vor plăti o mare parte din restanțe
Jucătoriii au primit un singur salariu, pe luna octombrie și astfel au luat decizia de a nu intra astăzi pe teren

ProSport a scris la începutul lunii despre tentativa de grevă care mocnește în vestiarul lui Dinamo. Fotbaliștii, nemulțumiți de restanțele financiare de mai bine de patru luni, au amenințat că nu vor merge în cantonamentul din Spania. Apoi, jucătorii au revenit și au vorbit despre posibilitatea de a boicota una dintre partidele de la Marbella Cup. Totuși, elevii lui Țălnar nu au pus în practică aceste planuri, la umbra promisiunii că, în urma transferului lui Țucudean la Standard, conturile clubului vor fi alimentate și, implicit, va fi virată o mare parte din salarii. Roș-albilor li s-a achitat o singură lună de restanță, octombrie, chiar dacă le-au fost date asigurări că vor primi și restul sumelor. În aceste condiții, jucătorii au pus de-o nouă ședință și au luat decizia de a boicota ultimul meci, cel de astăzi, cu Real Balompedica.

Mai mult, există informații că fotbaliștii și-ar fi cumpărat bilete de avion pe cont propriu și vor să se întoarcă din cantonament mai repede cu o zi, astăzi, conform programului revenirea lor în țară fiind programată pentru mâine. Nu este prima grevă a dinamoviștilor. În turul campionatului, la partida cu CSMS Iași, jucătorii au intrat în teren cu 5 minute întârziere, în semn de protest pentru neplata salariilor.


4 luni de restanțe salariale vor împlini dinamoviștii pe 15 februarie

Șefii dinamoviști au hotărât să reducă salariile fotbaliștilor care câștigă peste 10.000 de euro lunar. Dănciulescu a acceptat micșorarea salarială, Cătălin Munteanu, Andrei Cristea, Luchin și Curtan au fost chemați la renegocieri


 

Publicat: 12 02. 2013, 23:41
Actualizat: 13 02. 2013, 13:53