Claudiu Vaișcovici a vorbit la ProSport Live despre lotul lui Nicolae Dică, dar și despre șansele celor de la FCSB de a câștiga titlul.
„Steaua a avut până acum numai meciuri grele, pentru că a jucat din trei în trei zile, dar în play-off toate cele zece partide sunt grele, și atunci se poate întâmpla orice. Nu există meciuri ușoare în care să poți juca cu alți jucători, cu toate că la Steaua nu mai știi care e titular și care e rezerva, pentru că au un lot foarte apropiat valoric. Nu cred că au jucat două meciuri consecutive cu același lot”, a spus fostul mare atacant al câinilor.
„E grav dacă Steaua pierde și anul acesta campionatul, pentru că e al treilea an la rând în care are cel mai bun lot. Dică mai ține cont de ceea ce spune patronul, dar dacă ar fi ținut cont de tot ceea ce spune poate nu-l mai punea pe Budescu să bată cornere”, a încheiat Claudiu Vaișcovici.
Constantin Budescu a fost criticat de George Becali la finele partidei cu Astra. Latifundiarul i-a reproșat că joacă „numai cu fente”, „se plimbă la mijlocul terenului” și execută cornerele „pentru a marca direct din corner”. Intervenția lui Becali a survenit abia după ce mijlocașul ploieștean spusese, la zona mixtă, că schimbările dese din echipa de start influențează jocul vicecampioanei. La o săptămână distanță de duelul declarațiilor de la FCSB, Budescu a înscris direct din corner cu Juventus, 4-0.
Articol scris de Daniel ANGHEL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER