EXCLUSIV/ Dinamo a dat biletele steliștilor suporterilor din țară!
Conducerea clubului Dinamo a reacționat imediat la vestea că Steaua a renunțat la cele 676 de bilete care îi reveneau pentru meciul din Ștefan cel Mare. Astfel, conducerea dinamovistă a anunțat că va redirecționa acele bilete către fan cluburile suporterilor dinamoviști din țară.
În exclusivitate pentru ProSport, managerul sportiv al lui Dinamo, Petre Buduru, a declarat: "Nu mai așteptăm nimic de la Gigi Becali sau de la Steaua. Am primit azi faxul oficial, că Steaua nu-și asumă răspunderea pentru suporteri și am luat decizia de a le oferi suporterilor noștri. Biletele care erau destinate steliștilor au fost deja scoase la vânzare!"
Pentru prima oară în foarte mulți ani, Steaua nu va fi încurajată de vreun suporter la meciul direct cu Dinamo, din Ștefan cel Mare. Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat ieri că a retras sprijinul galeriei steliste pentru meciurile din deplasare, după ce a fost înjurat de suporteri în meciul Steaua – Gloria Buzău.