Cel puțin pentru sezonul viitor, mijlocașul defensiv Pape Moussa Diakhate nu va intra, cel mai probabil, în planurile „câinilor”, clubul din Ștefan cel Mare acceptând să îl împrumute la Corona Brașov.
Pape Moussa Diakhate mai fusese în teste la Dinamo la începutul verii, însă atunci conducerea din Ștefan cel mare nu l-a păstrat. Ulterior, Diakhate a dat probe la „U” Cluj, dar nu s-a înțeles cu ardelenii la salariu. Până la urmă, Mulțescu a decis să-l transfere, însă îl va trimite să joace sub formă de împrumut la Corona Brașov. Mutarea nu este bătută în cuie, tehnicianul nou promovatei, Nae Manea, urmând a avea ultimul cuvânt, după ce îl va avea sub comandă la antrenamentele echipei. De menționat că un alt dinamovist, Raphael Stănescu, se află în acest moment sub formă de împrumut la Corona Brașov.
Interesant este că Pape Moussa Diakhate a fost coleg cu Adi Mutu la Fiorentina în perioada 2007-2009.
24 de ani are Pape Moussa Diakhate
100.000 de euro este cota senegalezului, conform transfermarkt.de
Sursa foto: fiorentina.it
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER