EXCLUSIV: Dinamo a pierdut unul dintre cei mai buni jucători de la „satelit”. I s-au dat actele de transfer și i s-a spus că e liber. A doua zi, Dinamo 2 nu s-a mai „închis”
În haosul creat de desființarea echipei secunde, Dinamo a pierdut unul dintre jucătorii importanți de la „satelit”. Cu o zi înainte de să se hotărască și să anunțe că echipa nu se va mai desființa, șefii lui Dinamo l-au lăsat liber pe Ionuț Burnea, jucător care în trecut a prins de mai multe ori lotul echipei mari.
Fundașul stânga în vârstă de 21 de ani a fost chemat miercuri la club și și-a primit actele de transfer. A doua zi, conducătorii s-au răzgândit cu privire la soarta „satelitului”, iar celorlalți jucători veniți la RIN pentru a-și afla situația li s-a spus că, începând de azi, trebuie să se prezinte la antrenamente.
Pentru Burnea era prea târziu, iar din informațiile ProSport, jucătorul va merge la FC Ștefănești, acolo unde va juca până în iarnă.
Decizia șefilon dinamoviși e greu de înțeles, mai ales în condițiile în care postul de fundaș stânga e considerat unul deficitar în „Ștefan cel Mare”
Astăzi, după o săptămână de discuții la birourile de la RIN, jucătorii de la Dinamo 2 au revenit la antrenamente. Sub comanda șefului Centrului de Copii și Juniori, Gabi Răduță, „câinii” mici s-au pregătit pe stadionul „Florea Dumitrache”. Anghelache a negociat ieri cu Flavius Stoican preluarea „satelitului”, iar din câte se pare, fostul fundaș a acceptat funcția. În acest moment, roș-albii așteaptă un răspuns din partea FRF pentru a ști exact unde va evolua formația în sezonul viitor, ori este acceptată în liga a doua, ori va rămâne în liga a treia, acolo unde a retrogradat la finalul sezonului trecut.
1 meci a bifat Burnea la echipa mare a lui Dinamo, sezonul trecut, în Cupa României, contra celor de la Voința Sibiu, partidă în care a fost titular
1 selecție are Burnea la naționala Under 21 a României