EXCLUSIV | Dinamo l-a ratat de DOUĂ‚ ori! „Am cerut doar cu 10% mai mult față de oferta lor”. Mutu, implicat direct în negocierile cu fotbalistul: „Mi-a spus că ne auzim la telefon și nu m-a mai sunat”

Deși s-a mișcat mai greu pe piața transferurilor decât contracandidatele la titlu, conducerea lui Dinamo i-a cumpărat lui Cosmin Contra jucătorii de care are nevoie pentru a se lupta cu șanse reale la campionat. Pe postul de mijlocaș central au fost aduși Paul Anton și Filipe Nascimento, dar la începutul perioadei de transferuri „câinii” au negociat cu Filip Mrzljak.

Discuțiile dintre Dinamo și Mrzljak nu sunt noi. Acesta a fost dorit în „Ștefan cel Mare” de Ioan Andone, dar șansele mutării au scăzut odată cu înlocuirea „Fălcosului” cu Cosmin Contra: „Am vorbi cu antrenorul care a fost înainte de Cosmin Contra. Ioan Andone! Am vorbit cu el, a vrut ca eu să vin la echipă, iar apoi conducerea a oferit un contract. Nu am vrut mulți bani. Între timp, antrenorul s-a schimbat. Noul tehnician, Cosmin Contra, a avut alte planuri”.

Mrzljak a rămas liber de contract, în iarnă, atunci când s-a despărțit cu probleme de Pandurii. Croatul a despus memorii la FRF și FIFA pentru neplata salariilor și nu ar fi putut semna cu o altă echipă fără acordul gorjenilor.

De acest probleme se pare că a ținut cont managerul general al lui Dinamo, Adrian Mutu, cel cu care a discutat Mrzljak: „Apoi am vorbit cu managerul general al clubului, Adrian Mutu, asta acum o lună și jumătate. M-a întrebat dacă vreau să vin, eu i-am spus că vreau să vin. Am vorbit ce am vorbit, mi-a spus că ne auzim la telefon și după nu m-a mai sunat”.

Mutarea a picat, după ce cele două părți nu au căzut de acord în privința contractului jucătorului. Mrzjak a dorit puțin peste ce a oferit Dinamo, a fost refuzat și nici măcar contraoferta făcută de croat nu a convins conducerea din „Ștefan cel Mare”: „Cât Andone a fost antrenor el a fost un om foarte corect. Și-a dorit să vin. Dar problema a fost la contract, pentru că eu am vrut cu 10% mai mult față de ce au oferit ei. Conducerea nu a fost de acord. În cele din urmă, după ce a plecat, am vorbit cu Andone și i-am mulțumit pentru interesul său, dar totul a picat. Nu am cerut mult. Am vrut doar să ajungem undeva la mijloc în privința salariului meu. Conducerea mi-a spus că nu negociază, asta e oferta lor. Le-am spus ok, hai să încercăm din bonusuri. Nu au fost de acord nici așa, iar într-un final și eu și ei am renunțat”

 

Publicat: 19 07. 2017, 08:03
Actualizat: 19 07. 2017, 15:41