EXCLUSIV: Dorinel e OUT, șefii lui Dinamo au găsit o nouă variantă.** Când va fi anunțat Cornel Țălnar! Două legende vor fi în staff
UPDATE 19.15: Cornel Țălnar este foarte aproape de a fi noul antrenor al lui Dinamo, după ce Dorinel Munteanu a cerut rezilierea contractului. Antrenorul în vârstă de 55 de ani va fi anunțat oficial după vor fi puse la punct actele dintre Dorinel Munteanu și Dinamo.
Secunzii lui Țălnar vor fi Claudiu Niculescu și Florentin Petre, doi dinamoviști extrem de iubiți de suporteri, iar Constantin Niculae va rămâne preparator fizic. Florentin Petre a mai lucrat cu Țălnar la Dinamo II, acolo unde i-a fost secund.
Varianta Țălnar a fost anunțată astăzi în exclusivitate de ProSport, iar Claudiu Niculescu și Petre Grigoraș erau celelalte două nume la care s-au gândit șefii lui Dinamo:
„Țălnar are o tradiție în spate, în curtea lui Dinamo. E dinamovist adevărat; el întotdeauna a fost o manta de vreme rea. Așa am revenit și eu de nu știu câte ori, așa și Țălnar. El revine cu speranța că lucrurile se vor îndrepta”, Ion Marin, la DolceSport.
Cornel Țălnar a mai antrenat-o pe Dinamo în sezonul 1996-1997, iar din 2007 s-a plimbat între prima echipă și Dinamo II. De-a lungul carierei le-a mai pregătit pe Inter Sibiu (1995-1996), „U” Cluj (1997-1998, 2009), FC Brașov (1998-1999), Ceahlăul (2006) și FC Brașov (2007).
Așa cum ProSport a anunțat astăzi, Dorinel Munteanu a venit astăzi la București, pentru a negocia despărțirea de Dinamo. Antrenorul grupării din Ștefan cel Mare s-a întâlnit la sediul ComputerLand cu Nicolae Badea, președintele Consiliului de Administrație, pentru a negocia termenii în care contractul va fi reziliat.
Nemulțumirile lui Dorinel sunt legate de o listă cu cereri pe care a înaintat-o conducerii, dar care n-a fost aprobată din cauza problemelor financiare. Printre ele, plata restanțelor către jucători și un buget de un milion de euro pentru transferuri. În plus, fostul antrenor al Oțelului a solicitat o întâlnire cu acționariul, în care să discute pe marginea viitorului echipei, dar șefii au tot amânat. Până la urmă, Nicolae Badea a stabilit înâlnirea pentru joi seara, așa cu ProSport a anunțat astăzi în exclusivitate.
În cursul zilei, Nicolae Badea a negat că ar urma să aibă o întâlnire cu Dorinel Munteanu: „Eu sunt acasă, nu am cum să mă întâlnesc cu Dorinel. Am vorbit cu el ieri (n.r. – miercuri) la telefon, dar despre sărbători. Nu mi-a spus niciodată că ar avea intenția de a pleca în Rusia. Și dacă are oferte nu am de unde să știu, cred că el știe cel mai bine„, a declarat, joi, Nicolae Badea pentru MEDIAFAX.
Țălnar, Niculescu sau Grigoraș
În cazul unei rupturi între Dorinel și Dinamo, în pole position pentru a ocupa locul lăsat liber de acesta se află Cornel Țălnar. „Țânțarul” este obișnuit cu postura de salvator, mai ales că și în trecut s-a apelat la el doar atunci când echipa se afla în momente delicate, iar rezultatele n-au întârziat să apară. Există și alternative: Claudiu Niculescu și Petre Grigoraș. Primul a fost propus de Ionuț Negoiță și ar fi agreat de Nicolae Badea, iar al doilea, un vis mai vechi al roș-albilor, are o relație tensionată cu șefii Pandurilor și pare dispus să plece de la Târgu Jiu în acest moment.
Pleacă Dorinel în Rusia?
Mordavia Saransk, ultimul loc în campionatul Rusiei, i-a trimis o ofertă antrenorului lui Dinamo. Esticii i-au propus un salariu anual de 500.000 de euro, însă Dorinel a amânat răspunsul pentru a-și clarifica situația la Dinamo. În ultimele zile, jurnaliștii ruși au scris că fostul internațional român a fost în vizită la Saransk, pentru a inspecta stadionul și baza de antrenament, dar și pentru a negocia termenii contractului.