Unul dintre puținii jucători de creație din Liga 1, Vali Lazăr (26 de ani), și-a stabilit viitorul, după ce antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, i-a transmis că nu mai intră în calculele conducerii tehnice. Fostul jucător de la Sportul a fost trimis la echipa a doua, după ce a refuzat să devină monedă de schimb în transferul lui Martinus de la FC Botoșani. Lazăr s-a înțeles miercuri seara cu gruparea Șeriff Tiraspol și va fi împrumutat de Dinamo la echipa care în prezent se află pe locul secund în campionatul în care lider e Zimbru după cinci etape.
După ce în vară a fost lăsat acasă pentru cantonamentul din Italia al formației din Ștefan cel Mare, dar trimis în Peninsulă la cererea expresă a lui Ionuț Negoiță, Lazăr (1,76 m / 73 kg) părea că intră din nou în strategia lui Rednic. Antrenorul și-a impus însă punctul de vedere în fața conducerii și a renunțat la fostul fotbalist de la Sportul Studențesc, unul dintre puținii mijlocași de la Dinamo care putea să aducă varietate în jocul grupării patronului de la Rin. Rednic a mizat în debutul sezonului pe un trident cu Matei, Rotariu și Lazăr în spatele vârfului, dar posibilitatea aducerii lui Martinus de la FC Botoșani l-a transformat pe Lazăr în monedă de schimb. Dorit de Petrolul, Concordia și Voluntari, Lazăr s-a înțeles în cele din urmă cu formația din Republica Moldova, Șeriff Tiraspol, iar în cursul zilei de azi mutarea urmează să fie concretizată. Fotbalistul care a atins un nivel ridicat de exprimare în mandatul lui Stoican are la Dinamo o clauză de reziliere de 300.000 de euro.
1.000.000 de euro e cota lui Lazăr conform transfermarkt
7 meciuri a jucat Lazăr în acest sezon pentru Dinamo în Liga 1, reușind un gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER