EXCLUSIV Dorit din vară la Steaua, Reghe are probleme cu fanii! Condiția pe care o pun suporterii din Ghencea
Se anunță o vară fierbinte la Steaua. ProSport a anunțat astăzi că la Steaua au început războaiele interne. Protagoniștii luptei pentru putere sunt Mihai Stoica, managerul general, și Teia Sponte, apropiat al lui Becali. Cei doi au pregătit strategia pentru viitorul sezon. Dacă Mihai Stoica mizează pe Petre Grigoraș, Teia Sponte l-ar vrea pe banca Stelei pe Laurențiu Reghecampf.
Suporterii Stelei au vorbit cu ProSport și au declarat că pentru Steaua, cea mai bună variantă ar fi Grigoraș. Venirea lui Reghe la Steaua este condiționată de Ana Maria Prodan, soția antrenorului, pe care fanii nu o vor în Ghencea. Aceasta îl însoțește pe Reghe la fiecare echipă unde ocupă funcția de manager.
„Noi ni-l dorim din vară la Steaua pe Petre Grigoraș pe care îl considerăm un antrenor capabil să facă performanță la Steaua. Totodată, nici varianta Reghe nu ne displace, dar prioritar pentru noi este aducerea lui Grigoraș. Dacă până la urmă se va ajunge la varianta Reghe, care este un stelist, ținem să-l anunțăm că nu are ce căuta în Ghencea cu Ana Maria Prodan”, a declarat pentru www.prosport.ro Gheorghe Mustață, liderul suporterilor steliști.