EXCLUSIV | Două echipe din Liga 1 l-au refuzat pe Cristiano Ronaldo: „Au zis că nu-l vor”. Dezvăluirile șocante ale unui impresar
Florin Manea, agent de fotbaliști, a povestit în cadrul emisiunii ProSport Live un episod care dă de gândit în privința modului în care transferă echipele din întrecerea internă. Mai exact, două echipe din Liga 1 Betano care cumpără pe cifre InStat l-au refuzat pe Cristiano Ronaldo, pe motiv că indexul său este unul prea mic.
Manea a vrut să testeze modul în care cele două cluburile transferă. A acoperit numele portughezului, a prezentat cifrele acestuia, iar răspunsul l-a surprins. „Erau două echipe din România care lucrau numai așa, cu aplicația asta, InStat. Le-am dat cifrele, fără numele jucătorului, și au zis că nu vor să-l ia. Jucătorul era Cristiano Ronaldo„, a declarat Florin Manea.
Tot la ProSport Live, impresarul a povestit cum Dinamo i-a ratat pe Ongenda și Fabbrini, care au ajuns ulterior la FC Botoșani. „Știu că nea Mircea (n.red. – Rednic) își ia singur jucătorii. Eu am încercat să duc un argentinian acolo, dar nu a vrut. Am vorbit și cu Bălănescu (n.red. – secretarul general al lui Dinamo), dar asta e. Am vrut să îi duc și pe Fabbrini și pe Ongenda. În România se fac transferuri pe cifre, pe InStat. Fabbrini are 325 acum, în România, și așa ceva nu vezi foarte ușor în campionatul nostru… În Anglia era mai mic, dar era normal să fie așa. Oricum, InStatul e orientativ„.
Cristiano Rolando este unul dintre cei mai titrați fotbaliști din istorie. La 34 de ani, portughezul se mândrește cu 28 de trofee la nivelul echipelor de club (dintre care 5 Ligi ale Campionilor). În privința performanțelor de la națională, Ronaldo și-a trecut în C.V. un titlu european, în 2016.
Pe plan individual a cucerit 5 Baloane de Aur, a fost ales de 4 ori cel mai bun fotbalist al Europei și a fost desemnat în mai multe rânduri cel mai bun fotbalist al anului din campionatele Spaniei și Angliei.