EXCLUSIV | Era plătit ca un „rege” la CFR, dar colegii nu l-au avut la inimă. Cum își deranja coechipierii unul dintre cei mai buni stranieri din istoria clujenilor

Weldon Santos de Andrade (37 de ani), acum la CA Juventus, în Brazilia, rămâne unul dintre străinii valoroși aduși de CFR de-a lungul istoriei clubului și într-o perioadă în care clubul obținea trei titluri în decurs de cinci sezoane (2008, 2010, 2012). Totuși, valoroșii fotbaliști veniți din străinătate aveau capriciile lor, iar Liviu Ganea a povestit la ProSport LIVE cât de frustrantă era concurența cu Weldon.

Brazilianul Weldon a făcut parte din lotul CFR-ului în două rânduri: în sezonul 2011-2012 și în 2012-2013. Atacantul era unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din lotul clujenilor: „Weldon era în lotul Benficăi. A venit pe un salariu mare. S-au plătit comisione, plus bani la semnătură, 800.000 de euro. Nu se antrena aproape deloc, era doar un jucător de meci”, a dezvăluit Cristi Cucolaș.

Iar concurentul său pe post, Liviu Ganea, a recunoscut că îi era greu să privească de pe bancă evoluțiile lui Weldon, deși acesta nu se antrena în rând cu coechipierii săi: „Eu vorbeam de perioada când s-a întors din China. El practic nu-și dorea să joace și era băgat să joace. Era o situație destul de dificilă. Pe tine ca atacant e normal să te deranjeze”, a declarat fostul atacant al lui Dinamo și CFR, pentru ProSport LIVE. 

 

Publicat: 05 06. 2018, 12:51
Actualizat: 05 06. 2018, 12:52