EXCLUSIV | FCSB a „ochit” un nou puști de la Viitorul, Becali e invitat să transfere: „Să vină cu o ofertă interesantă!” Cine e fotbalistul dorit de vicecampioana României | VIDEO
This browser does not support the video element.
Fundașul olandez, Bradley de Nooijer, a impresionat în tricoul Viitorului. Puștiul de 21 de ani a ajuns în 2017 sub aripa lui Hagi și a evoluat în 61 de meciuri în toate competițiile pentru echipa de la malul Mării Negre.
Apărătorul este dorit de FCSB, dar directorul general al formației FC Viitorul, Cristian Bivolaru, a precizat, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ProSport LIVE, care sunt condițiile pentru un eventual transfer la vicecampioana României:
„E posibil, dar doar dacă va face o ofertă interesantă pentru el. Se vede că e un jucător tânăr care mai are de lucrat la nivelul centrărilor, la ceea ce ar trebui să facă în ultimii 30 de metri, însă este un jucător extrem de interesant„.
FCSB a transferat, începând cu sezonul 2012-2013, șapte jucători de la Viitorul. 8,8 milioane de euro a încasat Gică Hagi de la Gigi Becali pe Gabriel Iancu, Alexandru Târnovan, Alin Toșca, Florin Tănase, Romario Benzar, Dragoș Nedelcu și Florinel Coman.
În afară de Bradley de Nooijer, finanțatorul FCSB-ului a declarat că ar fi interesat și de fiul „Regelui”, Ianis, pe care ar fi dispus să plătească 3 milioane de euro.
Viitorul poate termina pe locul 3 sezonul, în acest moment fiind în luptă directă cu cei de la Craiova, echipă pe care o întâlnește, în deplasare, în ultima etapă.
Clasament play-off:
Viitorul poate termina stagiunea cu un trofeu. Este calificată în finala Cupei României, unde întâlnește Astra Giurgiu. Partida este programată pe 25 mai.