EXCLUSIV: Florescu revine în România.** O echipă care se bate la titlu a dat astăzi lovitura și a semnat cu mijlocașul de 28 de ani
UPDATE 22.30: Este oficial, George Florescu va juca la Astra până în vară. Așa cum ProSport a anunțat, cele două părți au ajuns astăzi la o înțelegere, iar duminică seara au semnaat actele
George Florescu a ajuns astăzi la un acord cu Astra Giurgu. Mijlocașul, care s-a despărțit în această iarnă de Arsenal Kiev, din cauza problemelor financiare pe care le întâmpină gruparea din Ucraina, va evolua la Giurgiu până în vară.
Mijlocașul în vârstă de 28 de ani a mai fost în negocieri și cu Dinamo și cu Dnepr – locul 2 în Ucraina, însă până la urmă a ales oferta venită de la Astra. Este pentru prima dată în cariera sa când joacă în Liga I.
Florescu a debutat în liga secundă, la „U” Cluj, de unde s-a transferat la Sheriff Tiraspol. După aventura în Republica Moldova, fostul internațional român a mai trecut pe la Torpedo Moscova, Midtjylland și Alania Vladikavkaz, iar în 2011 a semnat cu Arsenal Kiev.
11 selecții a strâns George Florescu pentru naționala României începând cu 2010