EXCLUSIV | Florin Prunea, atacat de un președinte din Liga 1: „E frustrat! A devenit un critic de serviciu pe la TV, nu face nimic și inventează tot felul de cancanuri”
Acuzat de fostul internațional Florin Prunea că ar fi luat bani negri din transferul lui Andrei Cristea la CSU Craiova, președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie, i-a răspuns fostului oficial din Copou.
Ambrosie a catalogat acuzele lui Prunea drept mizerii și spune că fostul președinte al Iașiului a devenit frustrat pentru că nu are niciun angajament, iar în timpul liber inventează tot felul de cancanuri. „Ce să-i răspund eu lui Prunea? Ce am auzit sunt niște mizerii. El e frustrat pentru că de doi ani a devenit un critic de serviciu pe la televiziuni. Nu face nimic și având timp prea mult inventează tot felul de can-canuri. Dacă are dovezi, să le prezinte în fața instanței, pentru că îl voi acționa în judecată. Și pe dânsul, și pe cei care au inventat acel scandal despre mine și familia mea”, a declarat Ambrosie pentru ProSport.