Situația tensionată de la Dinamo este accentuată de conducători, crede Florin Prunea. Fostul portar a declarat, în cadrul emisiunii ProSport Live, că oamenii care se ocupă de destinele clubului bucureștean aveau obligația să îi apere pe fotbaliști și nu să îi critice. Decizia a face „front comun” cu suporterii este o decizie greșită.
Prunea apreciază că și Mircea Rednic are partea sa de vină. Politica dusă din momentul venirii, când a declarat că în iarnă vor avea loc remanieri, i-a făcut pe jucători să nu mai dea totul pentru echipă. Se gândesc la următotula pas în carieră și nu forțează pentru a nu risca o accidentare. „E foarte simplu de explicat ce se întâmplă la Dinamo. La fotbal lucrurile nu sunt foarte complicate. Nu s-a acționat așa cum trebuie, iar acum echipa suferă.
Cei care au fost în jurul clubului aveau obligativitatea să fie mai atenți cu fotbaliștii. După ce că suporterii îi criticau, au venit și cei din conducere și au făcut la fel. Mircea Rednic a făcut același lucru de când a venit, iar fotbaliștii care au fost anunțați că pleacă nu au mai dat totul. Se gândesc să nu se accidenteze și la următorul transfer„, a declarat Florin Prunea la ProSport Live.
Dinamo are probleme în privința accederii în play-off-ul Ligii 1 Betano. Cu 6 mecuri înaintea finalului de sezon regulat se află pe locul 11, la 6 puncte de locul 6. În ultimul meci al anului, bucureștenii joacă la Giurgiu, împotriva Astrei, vineri de la 20:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER