EXCLUSIV | Gâlcă l-a vrut neapărat, acum vine să bată Steaua. Transfer de ultimă oră în România
Fostul fundaș stânga de la FC Vaslui, Gil Bahia, va semna astăzi cu Universitatea Cluj. Gâlcă l-a cerut pe Bahia pentru postul de fundaș dreapta, dar pretențiile brazilianului au fost considerate prea mari.
Universitatea Cluj continuă transferurile și după începerea campionatului. Florian Walter a reușit să-l convingă pe Gil Bahia, rămas liber de contract după ce în sezonul trecut a evoluat la FC Vaslui.
Brazilianul poate evolua atât fundaș dreapta, cât și mijlocaș pe aceeași bandă și are deja 10 meciuri bifate în Liga 1, pentru FC Vaslui, unde a ajuns în returul campionatului trecut. Jucătorul de 22 de ani a fost pe lista Stelei în această vară. Se pare că tocmai Costel Gâlcă l-a solicitat pe Bahia, după instaurarea sa ca antrenor principal, pentru a-i oferi o concurență serioasă lui Râpă pe postul de fundaș dreapta. Totuși, pretențiile lui Bahia, 100.000 de euro anual și 80.000 de euro la semnătură, au fost considerate prea mari de campionii României și transferul a căzut.
Universitatea Cluj îi va acorda însă un salariu apropiat de cel pe care îl primea la FC Vaslui, adică 7.000 de euro pe lună.
Petar Jovanovic și Raul Ciupe sunt fundașii dreapta ai lui „U” Cluj, cu care se va lupta Bahia pentru un post de titular. Fundașul a fost crescut de Cruzeiro, dar a jucat doar șase partide în prima ligă braziliană, fiind mai mult împrumutat în ligile inferioare din țara sa natală.
275.000 de euro este cota lui Bahia pe site-ul ww.transfermarkt.de