Jucătorii de la FCSB s-au rupt pe bandă rulantă în acest sezon din cauza metodelor folosite de Nicolae Dică și preparatorul fizic Marian Lupu, ultimul caz fiind al lui Marko Momcilovic, iar Gigi Becali (60 de ani) a înaintat în spațiul public ideea aducerii lui Florentin Marinescu (68 de ani), artizanul din spatele potenței fizice a Stelei ’86. Însă ideea nu pare atât de strălucită, anunță Helmuth Duckadam (59 de ani), fostul portar care, în anii petrecuți în Ghencea, a cunoscut îndeaproape metodele folosite de senseiul Marinescu.
Venit din lumea sporturilor de contact, Marinescu a reușit performanța de a nu avea niciun accidentat timp de trei ani. La acea vreme, a venit cu o idee noua, dar care, astăzi, e complet depășită: „A fost special datorită faptului că a venit cu niște lucruri noi, cum a fost și acea perioadă a lui Reghecampf cu Thomas Neubert. A venit cu ceva nou în fotbal. Din 16-17 jucători, câți eram, nu aveam accidentați, pentru că era ceva nou. După antrenament făceam stretching. El nu era un preparator fizic, nu ne spunea cât să alergăm, în ce timp, și așa mai departe. El era, practic, un om care întindea musculatura, deci ne pregătea pentru antrenament, și după mai făceam încă 5-10 minute tot de stretching pentru relaxare”, a declarat, la ProSport Live, Helmuth Duckadam, cel care nu mai crede că Marinescu e o soluție viabilă pentru FCSB: „La ora actuală, nu știu cu ce se ocupă dânsul, dar e greu să spui că ar fi un preparator fizic. Acum se fac școli de preparatori fizici. Eu cred că în cea mai mare parte antrenorul principal face strategia unei pregătiri fizice. Preparatorul fizic poate să vină cu sfaturi și să facă această pregătire, dar totul cred eu că pleacă de la antrenorul principal”.
Florentin Marinescu (foto) a jucat un rol important în perioada glorioasă a Stelei ’86. Fără să fie un revoluționar al metodelor de pregătire fizică, spune Helmuth Duckadam.
Cum lucra Florentin Marinescu
Datorită experienței căpătate în arte marțiale, sport pe care l-a condus în România din postura de președinte al Federației, Marinescu a avut un mare succes și a fost considerat un element esențial pentru performanțele Stelei ’86. În 2009, într-un interviu acordat jurnalistului Andrei Vochin, Marinescu și-a expus filosofia: „Lucram cu ei 20 de minute la începutul antrenamentului pentru articulații, încălzirea musculaturii și, la sfârșit, 10 minute pentru revenirea după efort. Un proces complex, însă. Pe plan psihic, existau discuții atât colective, cât mai ales individuale. Să vă dezvălui un simplu fapt. Știți câte abdomene făceau băieții de atunci? 600-700 pe zi, chiar și o mie pe zi, așa cum era Boloni! Astăzi de abia dacă fotbaliștii fac 200 de abdomene într-o săptămână”, spunea Marinescu, înainte să dezvăluie cum a ajuns la trei ani fără vreo accidentare în lotul lui Emerich Ienei: „E unic în lume (n. red – să nu se rupă niciun jucător în trei ani)! Nimeni nu a reușit asta, și să ținem cont de faptul că echipa a avut doar 16-17 jucători care au evoluat meci de meci. Și nici nu erau inventate superaparatele de azi. A fost, însă, și meritul doctorilor. Deși unii au crezut că această pregătire nu își avea rostul, câștigarea Cupei Campionilor Europeni se datorează în mare măsură acestei pregătiri”.
Zilele trecute, atenționat de Ilie Dumitrescu asupra faptului că echipa sa are probleme fizice, Gigi Becali a dezvăluit că Marinescu ar putea reprezenta o soluție: „Primesc multe oferte. M-a sunat și Florin Marinescu să îmi spună că vrea să vină să discutăm și să mă ajute. Nu știu dacă poate să mă ajute, pentru că nu știu dacă este la curent cu metodele care se fac acum. O să mă interesez de asta, o să vorbesc cu doctori. Neubert a plecat atunci fără să anunțe și nu cred că mai poate veni la noi. MM îmi spune că Lupu este cel mai mare specialist, dar o să mă interesez eu și de asta”, declara finanțatorul FCSB, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER