UPDATE 15:43 – Dinamo a confirmat eliberarea din funcție a lui Gigi Mulțescu și instalarea pe banca tehnică a lui Flavius Stoican, tehnicianul de la Dinamo II. În continuare, comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului din Ștefan cel Mare:
„Astăzi, la Rin Grand Hotel, a avut loc o ședință la care au participat conducerea clubului FC Dinamo București, antrenorul Gheorghe Mulțescu și finanțatorul echipei din „Ștefan cel Mare”, Ionuț Negoiță.
În urma discuțiilor purtate, FC Dinamo București și antrenorul Gheorghe Mulțescu (61 de ani) au convenit rezilierea pe cale amiabilă a contractului de muncă al tehnicianului. Argumentul principal al despărțirii dintre cele două părți a fost reprezentat de necesitatea unui șoc la echipă, în condițiile în care FC Dinamo București a înregistrat un început de campionat modest sub îndrumarea echipei tehnice conduse de Gheorghe Mulțescu.
FC Dinamo București îi mulțumește lui Gheorghe Mulțescu pentru implicarea și munca depusă în perioada în care s-a aflat pe banca tehnică a echipei de fotbal și îi dorește succes în activitățile viitoare.
Tot astăzi, conducerea clubului FC Dinamo București a numit și noul antrenor al echipei. Acesta este Flavius Stoican (37 de ani), care pregătește acum Dinamo II, cu care este pe primul loc în liga a treia.
Stoican a evoluat la Dinamo în două perioade, 2002-2003 și 2007-2008. De asemenea, în perioada 2003-2007 a jucat la Șahtior Donețk sub conducerea lui Mircea Lucescu. În cariera sa ca fotbalist, Flavius Stoican a mai jucat la Drobeta Turnu Severin, Universitatea Craiova și Metalist Harkov.
Ca tehnician a debutat în 2010 la CSM Reșița și apoi la Dinamo II București, Chindia Târgoviște, CS Mioveni și, din iulie 2013, din nou la Dinamo II București”.
UPDATE 14:38 – ProSport a aflat detalii din ședința în urma căreia Gigi Mulțescu a fost demis de la Dinamo. Potrivit surselor autorizate, unul dintre reproșurile aduse de conducători a fost acela că antrenorul s-a răstit la cel mai promițător fotbalist al echipei, puștiul Dorin Rotariu. În acel moment, tehnicianul s-ar fi ridicat de la masă și le-ar fi transmis șefilor că este dispus să își rezilieze contractul, ceea ce s-a și întâmplat.
UPDATE 14:20 – Anunțul făcut în exclusivitate de ProSport a fost confirmat pentru ziarul nostru de fostul antrenor dinamovist: „Am reziliat pe cale amiabilă contractul. Asta este, îmi pare rău. Voi merge pe drumul meu. Nu vreau să spun mai multe deocamdată”. Din ultimele informații, favoritul conducerii pentru preluarea postului de antrenor al lui Dinamo este Liviu Ciobotariu.
UPDATE 14:10: În urma ședinței de la RIN Hotel, conducerea dinamovistă a hotărât să-l demită din funcție pe antrenorul Gigi Mulțescu. Înlocuitorul „Turcului” va fi unul dintre Liviu Ciobotariu, Vasile Miriuță, Ionuț Chirilă sau Flavius Stoican. Ultimul are șanse mari de a prelua echipa cel puțin din postura de interimar. Rămâneți pe www.prosport.ro pentru amănunte.
Nici nu s-au liniștit bine dinamoviștii după meciul cu Petrolul (1-1), că discuțiile legate de viitorul băncii tehnice au și fost reluate. Sursele ProSport au dezvăluit că antrenorul Gigi Mulțescu a fost convocat de patronul Ionuț Negoiță și de președintele Constantin Anghelache la o ședință la hotelul RIN, pentru a face o analiză a situației actuale a echipei.
În prezent, Dinamo ocupă locul 10 în Liga I, iar conducerea ia în calcul chiar și înlocuirea tehnicianului, pe listă fiind deja trei nume importante de înlocuitori: Ionuț Chirilă, Vasile Miriuță și Liviu Ciobotariu. Sursele ProSport afirmă că și Flavius Stoican, antrenorul de la Dinamo II, se numără printre candidați.
Între timp, jucătorii dinamoviști s-au deplasat la baza de pregătire de la Săftica pentru a face recuperarea după meciul cu prahovenii, deoarece la stadionul din Ștefan cel Mare încă nu a fost rezolvată problema cu utilitățile. Curentul, gazele și apa au fost sistate la arena roș-albilor, după ce restanțele au ajuns la aproximativ 80.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER