Fostul internațional Viorel Moldovan continuă activitatea pe banca tehnică a echipei din Târgoviște, revenită în Liga în această vară . Tehnicianul care a împlinit 47 de ani pe 8 iulie speră că sâmbătă Chindia va obține prima victorie în campionatul Ligii I. „Trebuie să vină și primul succes. Chiar dacă jucăm contra campioanei României, am încredere că băieții vor reuși să facă un meci mare și să obțină cele trei puncte.
Am promovat cu Chindia, mergem mai departe, împreună cu suporterii, jucătorii și toți cei care sunt alături de noi vreau să ne îndeplinim obiectivul. Nu ar fi fost etic și moral să plec de la Târgoviște. Apreciez faptul că Dinamo s-a interesat de serviciile mele, dar am hotărât să rămân la Chindia. Îmi doresc un stadion plin la Ploiești, cu CFR, și o atmosferă senzațională. Împreună putem bate campioana„, e mesajul lui Moldovan, în exclusivitate pentru ProSport. Moldovan a fost ofertat de Dinamo imediat după ce Eugen Neagoe a suferit un infarct. Conducerea clubului din Târgoviște a precizat, în repetate rânduri, că nu este de acord ca antrenorul să plece in Ștefan cel Mare. Moldovan pregătește în aceste zile meciul cu CFR Cluj la baza Chindiei de la Aninoasa, situată la câțiva kilometri de la Târgoviște. În mediul online, suporterii Chindiei au salutat decizia „Comisarului”.
Din câte se pare ar fi fost și ceva probleme financiare între cele două cluburi. Oficialii Chindiei Târgoviște ar fi discutat cu patronul Ionuț Negoiță termenii financiari ai cedării antrenorului, dar acesta din urmă nu i-ar fi acceptat. Potrivit telekomsport.ro, actualul club al lui Moldovan a cerut 45.000 de euro pentru a-l lăsa să plece, prelungirea împrumutului lui Mihai Neicuțescu până la la finalul sezonului, dar și 20% dintr-un viitor tranfer al jucătorului.
Chindia – CFR Cluj se joacă sâmbătă, ora 21.00, la Ploiești, meci televizat de Digi, Look și Telekom.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER