EXCLUSIV În „Groapă” au fost sigilate ușile. Cei de la secția de fotbal trebuie să anunțe reprezentanții CS când vor să intre la vestiare sau în tribuna oficială

Odată cu trecerea timpului, conflictul dintre Clubul Sportiv Dinamo și secția de fotbal din „Ștefan cel Mare” naște tot felul de situații ciudate. În toamnă, din cauza datoriilor la cota de participare pentru folosirea stadionului, dar și la plata utilităților, CS-ul a hotărât să taie apa, gazele și energia electrică celor de la fotbal, iar pentru ca echipa să-și mai dispute meciurile în „Groapă”, „câinii” au fost nevoiți să devină chiriași în propria casă și să plătească la eveniment pentru a juca pe arena pe care o folosesc încă din anii 50.

În aceste condiții, jucătorii dinamoviști se antrenează la Săftica, „satelitul” Dinamo 2 se pregătește la baza Granitul din cartierul Pantelimon, iar juniorii sunt împărțiți în diferite locații din București.

De curând, mai exact din momentul în care s-a întrerupt campionatul și s-a intrat în vacanță, Clubul Sportiv a luat o nouă decizie interesantă. Ușile vestiarelor pe care le folosește secția de fotbal, cele de la echipa mare și de la juniori, au fost sigilate. La fel s-a întâmplat și cu intrările de la tribuna oficială. ProSport a aflat că după acestă decizie, oamenii care lucrează la secția fotbal și au dorit să intre în locațiile amintite mai sus tau fost nevoiță să anunțe conducerea CS. Când se întâmplă acest lucru, un reprezentant de la CS se deplasează și rupe sigiliul, apoi sigilieză din nou. Așa s-a întâmplat și zilele trecute, atunci când cei de la fotbal au avut nevoie de echipamentul din vestiar.


 Ușile vestiarelor folosite de sportivii de la CS, cele de la intrarea în Peluza Cătălin Hîldan, nu au fost sigilate


În acest început de an, poate pentru prima oară în istoria clubului, echipa mare a „câinilor” nu s-a mai reunit în „Ștefan cel Mare”. Elevii lui Stoican au fost chemați la Săftica, acolo unde antrenorul a susținut o conferință de presă și a organizat un antrenament ușor. În trecut, unii dintre jucători obișnuiau să vină la stadion înainte de reunire pentru a face mișcare sau a juca cunoscutul „turneu” de fotbal-tenis din sala de judo. În 2014, din cauza conflictului dintre CS și secția de fotbal, obiceiul „câinilor” nu s-a mai ținut.


900.000 de lei sunt datoriiile totale pe care clubul de fotbal le-a strâns față de CS Dinamo


 

Publicat: 14 01. 2014, 09:15
Actualizat: 14 01. 2014, 16:23