EXCLUSIV Încă un român în Franța! Găman e dorit în Ligue 1
După ce a avut evoluții apreciate în ultima vreme la echipa de club, cu care a reușit să se califice în playoff-ul Europa League, iată că Valerică Găman a ajuns la un acord cu cei de la Nantes.
Reprezentanții clubului francez au fost prezenți aseară pe Național Arena la amicalul României cu Slovacia, fundașul evoluând din primul minut, iar la finalul partidei s-au înțeles cu oficialii Astrei pentru transferul acestuia. Aseară, francezii au făcut ultima ofertă de un milion de euro, însă cei de la Asta au solicitat 1,2 milioane de euro. Jucătorul a aflat de această ofertă, s-a supărat, iar astăzi nu ar fi dorit să se pregătească alături de echipă motivând că îl doare piciorul. Cel mai probabil, conducerea Astrei va ajunge la o înțelegere în cursul zilei de azi cu Nantes.
Cei de la Astra doresc să-l mai țină pe Găman și pentru dubla cu Maccabi Haifa din playofful Europa League, acest aspect urmând a fi lămurit în zilele viitoare.
Al șaptelea român în Franța
Șase jucători români s-au aliniat deja la startul acestui sezon al primei ligi franceze. Pe lângă Nicoliță, Popescu și Mutu, jucătorii care au deja un background în Hexagon, în Ligue evoluează, începând cu acest sezon, și Mihai Roman (Toulouse, în recuperare după ruptura tendonului lui Ahile), Aurelian Chițu (Valenciennes) și Claudiu Keșeru (Bastia). De asemenea, un alt fotbalist extrem de important în precedentele sezoane din Liga 1, Sougou, evoluează în prima ligă din Franța, la Marseille.