EXCLUSIV Încă un transfer făcut de ‘câini’! ‘Noul Traore’ a semnat pe 5 ani cu Dinamo

După ce ieri „câinii” s-au înțeles cu Collins Fai, un internațional Under 21 și 23 din Camerun, care a semnat un contract pe trei ani cu Dinamo, iată că astăzi oficialii roș-albilor s-au înțeles cu Pape Abdoullaye.

Senegalezul, noul Traore, așa cum l-au poreclit dinamoviștii, a semnat un contract pe cinci ani cu Dinamo.

Papa Abdoullaye este un atacant în vârstă de 19 ani care s-a evidențiat prin statura sa, 1,97 metri.

„Seamănă ca fizic cu Lacina Traore, dar mai trebuie să lucreze mult la partea tactică”, au fost de părere jucătorii și cei din staff.

Abdoullay a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător din campionatul Senegalului.

De asemenea, ungurul Zoltan Kovacs, care ar putea fi păstrat în caz că Cristian Bălgrădean va fi vândut în această vară, și albanezul Hair Zeqiri au efectuat vizita medicală.

În cazul în care Gheorghe Mulțescu va fi mulțumit de prestația lor, acestora li se va propune să semneze contracte de joc cu Dinamo.

„Suntem mulțumiți de Kovacs, dar să vedem dacă ne înțelegem la bani”, au punctat șefii.

 

Publicat: 20 06. 2013, 19:35
Actualizat: 20 06. 2013, 19:37