EXCLUSIV** Incredibilul CAZ al lui Issa Ba. Explicația pentru care dinamovistul nu a mai jucat cu CS Severin

UPDATE 00:33 Contactat de ProSport, Issa Ba a confirmat că absența sa din meciul cu Severin nu s-a datorat unei accidentări.

Eu mă antrenam, mă pregăteam de joc și Mister (n.r. Dorinel Munteanu) a venit la mine și mi-a zis: ‘Issa, nu poți să joci. E o problemă cu actele.’ Sunt supărat, vreau niște răspunsuri. Nu văd de ce ar fi o problemă cu viza, am făcut-o acum 15 zile și e valabilă până la finalul campionatului. Cred că e ceva legat de FRF, dar nu știu exact. Vreau să știu ce se întâmplă, nu îmi convine că nu joc.


Liga 1 este plină de momente inedite. După ce sârbul Nemanja Milisavljevic s-a văzut într-o situație ingrată, neputând să mai evoleze pentru Rapid în acest sezon, după ce a primit interdicție de a intra în România timp de șase luni, iar brazilianul Cesinha a trebuit să părăsească urgent țara pentru a nu fi implicat în serioase probleme cu statul român din cauza faptului că i-a expirat permisul de ședere în România și Dinamo s-a confruntat cu o problemă de natură birocratică.

Astfel, deși explicația oficială pentru absența lui Issa Ba din primul `11` al lui Dinamo în partida cu CS Severin a fost legată de o accidentare, în realitate se pare că lucrurile au stat diferit. Concret, senegalezul a fost trecut inițial pe foaia de joc și chiar a participat la încălzirea dinaintea partidei, însă în teren a apărut Koulibaly. Din informațiile ProSport, mijlocașul „câinilor” nu a avut niciun fel de problemă din punct de vedere fizic, ci se confruntă cu probleme legate, cel mai probabil, de viza de muncă.

Cel mai probabil oficialii din Ștefan cel Mare au aflat în ultimul moment despre această situație și au decis să nu riște, astfel că, în cele din urmă, Issa Ba nici nu a mai figurat pe foaia de joc.

Publicat: 03 12. 2012, 23:14
Actualizat: 04 12. 2012, 00:46