EXCLUSIV | Ionuț Larie s-a înțeles cu noua sa echipă. „M-am sfătuit cu doi oameni esențiali în acest transfer, dar și cu Ciprian Deac”. Fundașul își încheiase contractul cu FCSB pe 1 iunie
Vicecampion cu FCSB, Ionuț Larie (1,92 m) s-a înțeles în această dimineață, din postura de jucător liber de contract, cu gruparea FC Tobol, locul trei în ultima ediție a campionatului din Kazahstan. În vârstă de 31 de ani, fundașul cu o cotă de piață de 500.000 de euro își încheiase pe 1 iunie înțelegerea cu gruparea roș-albastră, iar în ultimele două săptămâni a analizat mai multe propuneri. În cele din urmă, fostul jucător de la Viitorul și CFR Cluj și-a pus iscălitura pe un contract valabil pe un sezon cu formația antrenată de tehnicianul Vladimir Nikitenko.
„În primul rând, acest transfer este o provocare pentru mine pentru că voi juca pentru prima dată în afara României. Am avut de ales între cei de la Tobol și o echipă din prima ligă din Rusia. Dar m-am sfătuit cu cei doi oameni esențiali în acest transfer, Sergiu Bodea și domnul Vitalie Leuca, dar și cu Ciprian Deac, pentru că el a jucat la această formație”, spune, pentru ProSport, stoperul constănțean. Larie și Ciprian Deac au fost colegi la CFR Cluj, timp de două sezoane. Mijlocașul din Gruia, campion în 2018 cu CFR, a îmbrăcat tricoul trupei din Kazahstan în sezonul 2016-2017. Transferul fostului jucător de la FCSB a fost realizat prin intermediul lui Sergiu Bodea de la Global Sport Management și agentul Vitalie Leuca. „Sper să ajung la o formă fizică optimă rapid, pentru că ei se află în plin campionat, dar sunt sigur că mă voi putea exprima la cel mai înalt nivel. Sunt sigur că am făcut alegerea bună, dar numai timpul va demonstra asta”, a mai declarat Ionuț Larie, pentru ProSport.
FC Tobol se află pe locul trei în prima ligă din Kazakhstan, cu 31 de puncte, la 15 puncte distanță de liderul Astana și la șapte puncte de Almaty. Singurele trofee din vitrina clubului sunt cucerite în istoria recentă a formației. 2010, Tobol a câștigat pentru prima oară în istorie campioanatul Kazahstanului, iar în 2007 a cucerit Cupa Kazahstanului și Cupa UEFA Intertoto.
24 de meciuri a jucat pentru FCSB Ionuț Larie. A marcat un gol și a oferit o pasă decisivă